Sporturi· 2 min citire

Novak Djokovic nu a uitat episodul de la Australian Open 2022: „Lumea întreagă era împotriva mea”

Novak Djokovic

Novak Djokovic

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 11 dec. 2023, 18:53

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic își va apăra titlul la Australian Open, primul turneul de Mare Șlem al anului având loc între 15 și 28 ianuarie.

„Lumea întreagă era împotriva mea”, spune Novak Djokovic despre Australian Open 2022

Liderul clasamentului mondial are un record incredibil la Melbourne, câștigând toate cele 10 finale pe care le-a jucat, în 2008, 2011-2013, 2015, 2016, 2019-2021 și 2023.

Are amintiri superbe la Antipozi, dar și una dureroasă, în 2022. Inițial, nu i s-a permis intrarea în țară din cauză că nu se vaccinase anti covid-19 și a încercat să treacă granița folosind documente false. Ulterior, a fost expulzat.

„Lumea întreagă era împotriva mea. Practic am fost considerat răul suprem”, a spus sârbul în cadrul emisiunii 60 Minutes de la CBS.

„Am mai trăit astfel de situații pe terenurile de tenis, cu un public care poate că nu m-a susținut, dar nu am mai trăit așa ceva în viața mea. Nu sunt nici antivaccin, nici pro-vaccin, sunt în favoarea libertății de a alege”, a spus el.

El a dorit să demonteze și ceea ce consideră a fi un clișeu. „Unii oameni chiar cred că sunt un jucător mai bun astăzi dacă fanii sunt împotriva mea, dar nu este adevărat. Bineînțeles, prefer să joc cu publicul în spatele meu, este mult mai ușor”, recunoaște el.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News