Deținătorul trofeului, Novak Djokovic, s-a retras de la Cincinnati Open în urma triumfului său în proba de simplu la Jocurile Olimpice de la Paris, au anunțat joi organizatorii.
Anunțul privind decizia sârbului de a nu participa la turneul dinaintea US Open vine la patru zile după ce Djokovic l-a învins pe Carlos Alcaraz la Paris și a devenit al cincilea jucător care câștigă toate cele patru Grand Slam-uri la simplu și titlul olimpic în timpul carierei.
„Cu siguranță înțelegem că ar fi o schimbare rapidă de la triumful său olimpic să vină la Cincinnati”, a declarat directorul turneului, Bob Moran, într-un comunicat. „Cursa sa pentru titlu aici, anul trecut, a fost atât de memorabilă... Suntem nerăbdători să îl vedem din nou pe teren în curând”.
Retragerea lui Djokovic îl face pe francezul Giovanni Mpetshi Perricard să ajungă pe tabloul principal.
Anul trecut, la Cincinnati, care a fost primul eveniment al lui Djokovici pe pământ american în doi ani din cauza restricțiilor COVID-19, sârbul l-a învins pe Alcaraz în finală înainte de a merge la US Open, unde a câștigat cel mai recent dintre cele 24 de titluri de Grand Slam ale sale.