Sporturi· 4 min citire

OPINIE | Slalom printre nedreptăți

Sursă foto: Profimedia

Sursă foto: Profimedia

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 28 ian. 2022, 17:37

Mai avem o săptămână până să ne bucurăm de startul unor Jocuri Olimpice care vor începe la termen. 

Pandemia a făcut astfel încât la mai puțin de 6 luni după ce cortina a căzut peste ediția de vară de la Tokyo, să avem parte din nou de o mare competiție. De această dată pe gheață și zăpadă. Mergem la Beijing, acolo unde am fost primiți  și în 2008 cu multă caldură de niște gazde chineze impecabile. De această dată însă contextul e altul. China a tot fost blamată în ultimii doi ani pentru izbucnirea acestei molime care a îngrozit planeta pentru doi ani. Asta nu înseamnă că Jocurile organizate pentru a treia oară la rând în Asia trebuie privite doar din această perspectivă.

CITEȘTE ȘI -->> Ania Caill, mesaj dur după ce i s-a refuzat participarea la Jocurile Olimpice de iarnă: „Mi-ați luat patru ani din viață!”

Trebuie să fie o bucurie într-o perioadă în care luminița de la capătul tunelului pare că licărește tot mai puternic. Însă nu pentru toți, ediția de la Beijing va fi memorabilă. Ania Caill ar putea depune mărturie în acest sens. Franțuzoiaca ce a reprezentat România la Jocurile din 2014 și 2018 a rămas pe dinafară după o decizie a Federației Române de Schi și Biatlon care nu a inclus-o pe lista de participanți, deși România primise un loc eligibil. Pe care îl putea folosi pentru a mai înscrie un sportiv în concurs. Și de aici a pornit scandalul, unul care a avut puternice ecouri și în presă, deși vorbim despre o disciplină fără foarte mulți fani în țară.

puiu gaspar

S-a ajuns până la nivel de ministru, iar Carol Eduard Novak a luat măsuri dure pentru a pedepsi o decizie considerată aberantă. Având în vedere că noi nu contăm în sporturile de iarnă cred că astfel de orgolii nu ar trebui să își aibă locul. După ce că trebuie să apelăm la străini care să ne reprezinte, este și cazul patinajului artisic, nici așa nu găsim varianta potrivită. Am citit și argumentele Federației care a explicat motivele pentru care a refuzat să îi acorde sportivei onoarea de a lua parte la Jocuri.

CITEȘTE ȘI -->> OPINIE | E Mario, al nostru!

Ele pot avea sens, doar dacă era nevoie de o alegere și ar fi existat mai mulți candidați. Ideea că România s-ar fi aflat în respectiva probă pe unul dintre ultimele locuri nu are suficientă acoperire, câtă vreme acest lucru s-ar întâmpla la mai toate sporturile la care tricolorii ar fi apărut pe lista de concurs.

Eduard Novak, MTS

Eduard Novak, MTS

Și în fond, dacă rezultatele sunt chiar astea pentru Ania Caill, ea este singura vinovată?Ideea că România s-ar fi aflat în respectiva probă pe unul dintre ultimele locuri nu are suficientă acoperire, câtă vreme acest lucru s-ar întâmpla la mai toate sporturile la care tricolorii ar fi apărut pe lista de concurs. Și în fond, dacă rezultatele sunt chiar astea pentru Ania Caill, ea este singura vinovată? Nu cumva Federația are și ea parte de vină pentru că nu a descoperit alți sportivi mai valoroși? Vedem că după fiecare necalificare a naționalei de fotbal, se cere demisia conducătorilor FRF, dar acest fapt este valabil oriunde în lume, nu doar la noi.

CITEȘTE ȘI -->> Răspunsul Federației Române de Schi-Biatlon, pentru Ania Caill: „Era un loc nenominal. Nu aveam niciun sportiv acreditat”

Hai să vedem cum dacă nu obținem un loc mai bun la această ediție cu reprezentanta pe care a trimis-o FRSB la Beijing, toată conducerea își prezintă demisiile. E bine așa? Și atunci am putea să suținem că Ania Caill poate nu avea ce să caute acolo. Dar ca să îi răpești bucuria unui sportiv de a lua parte la un asemenea eveniment mi se pare deja o răutate. Înseamnă că ai ceva cu respectiva. Nu mai vorbim de faptul că sportivii se antrenează în străinătate și pe banii lor.

CITEȘTE ȘI -->> COSR a luat o măsură extrem de dură împotriva Federației Române de Schi-Biatlon, în cazul Ania Caill

Iar în tot acest timp se duc adevărate lupte pentru putere în cadrul acestor federații. Grație bunului meu prieten, fostul mare patinator Marius Negrea, cunosc foarte bine ce se întâmplă și la Federația Română de Patinaj. Odată pentru totdeauna, MTS trebuie să facă ordine și în aceste organisme, care sunt mai degrabă de decor. Așa cum și va fi, din păcate, și prezența României la Beijing.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News