Sporturi· 2 min citire

Oscar Piastri a dominat ultima sesiune de antrenamente libere de la Imola

Oscar Piastri

Oscar Piastri

Scris de Ion Gabriel Publicat: 18 mai 2024, 17:18

Australianul Oscar Piastri (McLaren) a dominat a treia ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al regiuni Emilia Romagna.

Calificările sunt programate sâmbătă după-amiază

Pe circuitul de la Imola (Italia) și-a pierdut viața în urmă cu 30 de ani triplul campion mondial brazilian Ayrton Senna.

Piastri a parcurs cel mai rapid dintre cele 15 de tururi de pistă pe care l-a efectuat în 1 min 15 sec 529/1000, devansându-l cu 300/1000 pe coechipierul său de la McLaren, englezul Lando Norris, cel care a obținut în urmă cu două săptămâni, la Miami (Florida), prima sa victorie în Formula 1. Al treilea timp al acestei sesiuni a fost realizat de spaniolul Carlos Sainz Jr (Ferrari), mai slab cu 538/1000 decât cel al lui Piastri.

Olandezul Max Verstappen (Red Bull), liderul clasamentului general al Campionatului Mondial, a fost al șaselea, la 837/1000 de australian.

Sesiunea a fost întreruptă de două ori, prima oară după un accident produs de spaniolul Fernando Alonso, care a pierdut controlul monopostului său Aston Martin în penultimul dintre cele 19 viraje ale legendarului circuit italian. Dublul campion mondial a scăpat însă nevătămat, ieșind pe propriile picioare din vehiculul său avariat.

Cu cinci minute înainte de final a fost fluturat din nou drapelul roșu, din cauza unui alt accident, în care a fost implicat mexicanul Sergio Perez (Red Bull), care a săpat la rândul său fără nicio leziune.

Tot sâmbătă sunt programate și calificările în vederea Marelui Premiu care va avea loc duminică după-amiază.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News