Performanță de senzație a naționalei U16 a României! „Tricolorii” s-au calificat la CM de anul viitor, organizat la Doha

Volei România U16
Naționala masculină U16 a României a terminat pe locul 3 în grupa I a Campionatului European și a obținut, conform FRV, o calificare istorică la Campionatul Mondial din 2026, de la Doha!
Prima ediție din istorie cu 24 de formații
Românii au așteptat cu sufletul la gură ultimul meci din grupă, Spania – Grecia, pentru a vedea dacă vor merge la Mondiale sau nu.
Asta pentru că împotriva Sloveniei, tricolorii au făcut un meci slab, pierzând cu 3-0 (25-20, 25-22, 25-22).
Chiar dacă au ratat imediat după pierderea primului set șansele de a rămâne în cursa calificării în semifinalele Campionatului European, românii au rămas totuși pe locul 3 urmând să aștepte deznodământul ultimului meci din grupă, Spania – Grecia.
Dacă ar fi învins grecii, atunci ar fi trecut ei pe locul 3 și noi am fi căzut pe 4. Numai că Spania, deja calificată în semifinale, și-a apărat blazonul și a câștigat cu 3-1 (25-16, 23-25, 25-18, 25-19), trimițând România la Mondiale, scrie Doar volei.
Conform Federației Române de Volei, primele trei din fiecare grupă se califică la CM care vor avea loc anul viitor. Acestea vor fi organizate de Doha, în perioada 19-29 august.
Va fi a doua ediție din istorie și prima în care vor juca 24 de formații. La prima ediție, disputată anul trecut, au participat 16 echipe.
Rezultatele echipei României:
Grupa I
Miercuri, 23 iulie: ROMÂNIA – Polonia 0-3 (12-25, 18-25, 15-25)
Joi, 24 iulie: ROMÂNIA – Armenia 3-0 (25-23, 25-21, 25-16)
Vineri, 25 iulie: ROMÂNIA – Grecia 3-1 (21-25, 26-24, 25-19, 25-19)
Duminică, 27 iulie: ROMÂNIA – Letonia 3-0 (25-22, 25-21, 25-16)
Luni, 28 iulie: ROMÂNIA – Spania 0-3 (21-25, 16-25, 20-25)
Miercuri, 30 iulie: ROMÂNIA – Austria 3-0 (25-21, 25-19, 31-29)
Joi, 31 iulie: ROMÂNIA – Slovenia 0-3 (20-25, 22-25, 22-25)
Componența lotului
Ridicători: Matei Sava (CSS Bacău) și Tudor Andrei Bălău (CSS Blaj)
Falși: Victor Precup (CSS Toplița) și Matei Constantin Mihăilă (CSM București)
Extreme: Alexandru Gabriel Apostu (CSS 2 Baia Mare), Tudor Octavian Călin (CSS Botoșani), Alexandru Giucă (CS Oțelu-Roșu) și Iustin Ștefan Egor (CSS 1 Constanța)
Centri: Lucas Fineas Pop (CSS 2 Baia Mare), Octavian Gabriel Parmac (CSS Tulcea), Tudor Mihail Calciu (CNMB Râmnicu-Vâlcea) și Tudor Andrei Șuteu (CSS Blaj)
Libero: Vlad Cristian Condor (CSS LAPI Dej) și Valeriu Verciuc (LPS Suceava)
Staff tehnic: Marian Apostu (antrenor principal), Daniel Borcea (antrenor secund), Claudiu Casagrande (kinetoterapeut)
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























