Arbitrii care vor „fluiera” în Turneul celor Șase Națiuni la rugby vor putea folosi cartonașul roșu deschis, care permite înlocuirea unui jucător eliminat după 20 de minute pentru a limita perioadele de inferioritate numerică, au anunțat miercuri organizatorii, scrie AFP.
Competiția începe pe 31 ianuarie cu meciul Franța - Țara Galilor
„Cartonașul roșu de 20 de minute se aplică greșelilor tehnice (nepericuloase sau intenționate). Echipa sancționată poate înlocui jucătorul exclus, pentru a nu pedepsi echipa”, a detaliat Six Nations într-un comunicat de presă.
Totuși, arbitrii vor avea în continuare posibilitatea de a acorda cartonașe roșii permanente pentru infracțiuni considerate deliberate și cu un nivel ridicat de pericol.
Introduse inițial în competițiile din emisfera de sud, cartonașele roșii de 20 de minute vor fi aplicate atât în turneul masculin, cât și în cel feminin și în competiția Under-20 din cadrul Six Nations.
Propunerea de a testa această regulă la nivelurile de elită a generat controverse în luna octombrie a anului trecut, oficialii francezi exprimându-și îngrijorarea că aceasta ar putea încuraja un joc mai agresiv și ar crește riscul de accidentări.
Six Nations 2025 va începe pe 31 ianuarie cu meciul Franța - Țara Galilor.