Voleibalista Bianca Cucu, născută pe 4 decembrie 2010, a debutat în prima divizie a României.
Bianca Cucu a debutat în Divizia A1 la 12 ani, 10 luni și 3 zile
Prima etapă a Diviziei A1 la volei feminin a avut loc la finele săptămânii trecute. Derby-ul rundei, CSO Voluntari – Rapid, a fost câștigat de oaspete cu 3-2. Celelalte meciuri au consemnat victorii ale favoritelor.
la Târgu Mureș a fost un meci al nou promovatelor, între echipe locală Medicina și CSM Constanța. Cu foarte puține excepții, ambele formații au avut multe debutante în Divizia A1 pe foaia de arbitraj.
Însă una dintre jucătoare se evidențiază în mod deosebit. Conform grilei de vârstă, Bianca Cucu ar trebui să fie în primul an la categoria „speranțe”, dar a jucat pentru CSM Constanța în prima divizie a țării.
Ea s-a remarcat acum 2 ani, când a fost motorul principal al celor de la CSS Buzău, care în acel sezon a câștigat titlul național la minivolei.
A fost convocată la lotul U17 al României, alături de care a participat în vară la Campionatul European. A fost printre cele mai bune realizatoare ale competiției, iar site-ul oficial al forului continental i-a dedicat un amplu material.
„Cucu este considerată cel mai promițător talent al României în acest sport. Sportiva a spus că dragostea pentru volei a moștenit-o de la mama ei. Cu siguranță vor mai auzi de Bianca în anii următori!”, au notat, printre altele, specialiștii CEV.
Cucu a fost trimisă în teren la meciul cu Medicina în primul set, când CSM Constanța conducea cu 22-18. A jucat până la 24-18 și a scris o pagină de istorie în voleiul românesc: debuturl în Divizia A1 la 12 ani, 10 luni și 3 zile!