Deși a pierdut primul set, Luke Littler l-a învins pe Gian Van Veen și a câștigat în mod logic finala Campionatului Mondial de Darts sâmbătă seara (7-1), la Alexandra Palace din Londra. Sportivul englez își păstrează titlul câștigat în 2025.
El a intrat în posesia unui premiu de un milion de lire sterline
Luke Littler (18 ani) își păstrează titlul de campion mondial câștigat în 2025 și realizează o dublă care nu mai fusese realizată de zece ani, când scoțianul Gary Anderson a câștigat titlul în 2015 și apoi în 2016.
Campion mondial în 2025 și 2026, Luke Littler a pierdut un singur meci la Campionatul Mondial de la începutul carierei sale. A fost în finala ediției din 2024, împotriva compatriotului său Luke Humphries.
„A fost atât de bine prima dată, încât a trebuit să o fac a doua oară”, a glumit Littler la microfonul Sky Sports după ce a primit trofeul și a sărbătorit pe melodia Greenlight de la Pitbull.
Câștigând titlul de campion mondial pentru a doua oară în cariera sa, la doar 18 ani, englezul este mai mult ca niciodată numărul 1 mondial, mărindu-și puțin mai mult avantajul față de urmăritori grație milionului de lire sterline obținut în urma victoriei de sâmbătă (clasamentul mondial se bazează pe câștigurile din turnee, n.r.).
El este deja favorit pentru ediția din 2027, la care va participa aproape sigur ca numărul 1 mondial, având în vedere avantajul enorm pe care îl are față de concurență.