Sporturi· 2 min citire

Presiune pe CSM București înainte de returul cu Esjberg: „Dacă nu se califică, va fi un eșec total”

CSM București

CSM București

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 6 mai 2023, 22:11

Fostul mare handbalist român Vasile Stângă nu concepe ca CSM București să nu se califice în turneul final al Ligii Campionilor.

Vasile Stângă este optimist că CSM București va ajunge în turneul final al Ligii Campionilor

Echipa feminină de handbal CSM București are de recuperat un pasiv de patru goluri cu Esbjerg, în manșa a doua a sferturilor Ligii Campionilor. În tur, echipa daneză s-a impus pe teren propriu cu 32-28. Partida are loc duminică, de la ora 17:00.

Formația bucureșteană nu s-a mai calificat între cele mai bune 4 echipe din Europa din sezonul 2017/2018. Atunci a fost învinsă în semifinale de Gyor cu 20-26, dar a câștigat finala mică în fața lui Rostov Don cu 31-30.

Vasilă Stângă susține că ar fi un dezastru pentru CSM București dacă nu se va califica la turneul final care va avea loc la Budapesta, pe 3 și 4 iunie.

„Eu sunt optimist, cred că CSM mai are șanse. Sper ca Cristina Neagu să joace mult, mult mai bine, depinde foarte mult de forma în care este. S-o țină mâna pe Arntzen, să dea la fel ca în meciul tur, nu cu 10 goluri, dar pe acolo și să ne țină poarta. Dacă ne ține poarta, avem șanse mari să ne calificăm.

Jocul Neagu-Pintea, angajările cu care ne-am obișnuit, la meciul tur nu au prea mers. Bine că a mers Arntzen, cred că a făcut meciul vieții ei să dea 10 goluri într-un meci așa important. Eu am încredere, și cu ajutorul publicului, sper să fie sala arhiplină, s-ar putea să avem o șansă.

Din punct de vedere al investițiilor, ar fi un mare eșec să nu avem o echipă în Final 4. În special la CSM București s-a investit foarte mult, s-au adus jucătoare de top și ar fi un mare păcat să nu ne calificăm. Ăsta cred că a fost obiectivul principal, vă dați seama că dacă nu se califică va fi un eșec total”, a declarat Vasile Stângă, potrivit Sport Total FM.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News