Tenismanul spaniol Rafael Nadal nu s-a antrenat joi din cauza unei probleme fizice și participarea sa la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris devine incertă, a spus joi, antrenorul său, Carlos Moya.
Nadal este campion olimpic la Beijing, în 2008, la dublu
''El a simțit o durere ieri dimineață, după amiază avea o jenă și înainte ca să se agraveze a decis să se oprească. Nu pot garanta nimic, nici că nu va juca, nici că va juca. Pentru moment este vorba despre odihnă și vindecare. Orice durere pe care o poate avea Rafa în acest moment, trebuie să o iei cu suspiciune și cu prudență'', a spus Moya la postul național de radio al Spaniei.
Joi, Nadal avea programate două antrenamente cu tenismanul german Alexander Zverev, campionul olimpic en titre, ambele anulate.
Nadal s-a odihnit în schimb pentru a ''nu se forța și să-și dea timp să vadă dacă își revine bine. Vom vedea în ce stare se află mâine (vineri) și sâmbătă. Își dorește foarte mult să joace aceste meciuri, desigur, este o dată marcată în calendarul lui de ani de zile. Este un concurent înnăscut și vrea să joace la simplu și la dublu. Își dorește foarte mult să joace la dublu cu Carlos Alcaraz. Este prima dată când joacă împreună și este istoric pentru tenisul spaniol'', a adăugat Moya.
Nadal este campion olimpic la Beijing 2008, iar la Rio 2016 a cucerit aurul la dublu, alături de Marc Lopez, după o finală cu românii Horia Tecău/Florin Mergea.