Carlos Alcaraz (22 de ani) a câștigat US Open 2025, ultimul turneu de Grand Slam al anului, după o finală impresionantă în care l-a învins pe Jannik Sinner (24 de ani) cu scorul de 6-2, 3-6, 6-1, 6-4, la New York. Victoria în doar patru seturi, după 2 ore și 44 de minute, i-a adus spaniolului nu doar trofeul, ci și revenirea pe locul 1 în clasamentul ATP, pe care l-a detronat chiar pe rivalul din finală.
Imediat după această performanță remarcabilă, Rafael Nadal (39 de ani) a oferit o reacție pe rețelele sociale, felicitându-l pe compatriotul său. Fostul mare campion a scris pe Twitter: „Felicitări! Din nou campion US Open și numărul 1! Felicitări pentru toată munca depusă în spatele acestui sezon extraordinar!”
Carlos Alcaraz și-a trecut în palmares al șaselea titlu de Mare Șlem și al doilea la Flushing Meadows, după cel obținut în 2022. În 2025, el a mai câștigat și Roland Garros, tot după o finală cu Sinner, confirmându-și excepționalul sezon. Pentru succesul de la US Open, Alcaraz a fost recompensat cu un cec de 5 milioane de dolari (aproximativ 4,2 milioane de euro), în timp ce Sinner a primit 2,5 milioane de dolari (2,1 milioane de euro). Numai în acest an, spaniolul a acumulat 15,6 milioane de dolari din premii.