Sporturi· 2 min citire

Raluca Olaru și-a anunțat retragerea: ”De când am luat racheta în mână au fost o călătorie foarte intensă!”

Raluca Olaru

Raluca Olaru

Scris de Popescu Mihai Publicat: 28 iun. 2024, 14:34

Raluca Olaru, în vârstă de 35 de ani, și-a anunțat, vineri, retragerea din activitatea sportivă.

“A venit timpul. A trecut mai bine de un an și jumătate de la ultimul meu meci oficial și chiar și așa tot mi-e greu să rostesc asta cu voce tare, dar până la urmă cred că niciodată nu va fi ceva ușor. Adevărul este că a venit timpul să închei oficial un capitol din viața mea - cariera de jucătoare profesionistă de tenis.

“Acești 26 de ani de când am luat racheta în mână au fost o călătorie foarte intensă, fizic și mai ales emoțional, cu multe momente incredibil de frumoase, dar și cu perioade foarte grele. Una peste alta sunt foarte bucuroasă pentru că știu că am fost extrem de dedicată, întotdeauna am făcut absolut tot ce am putut mai bine în fiecare moment, am căutat permanent să mă autodepășesc și să perfecționez aspecte din jocul, fizicul și mentalul meu. Iar ultimii ani din carieră au fost cei mai frumoși și sunt extrem de bucuroasă și recunoscătoare că în acei ultimi 4-5 ani m-am bucurat cel mai mult de tenisul meu și de munca mea.

Desigur, n aș fi putut să fac toate aceste lucruri singură, așa că vreau cu această ocazie să mulțumesc din suflet tuturor celor care au fost alături de mine de-a lungul timpului, începând desigur cu părinții mei, familia mea, sponsorilor, tuturor antrenorilor și oamenilor cu care am lucrat și în special celor doi care au fost alături de mine în ultimii 12 ani de carieră, Arti și Gavra. Sprijinul și suportul vostru au fost și sunt neprețuite pentru mine, m-ați ajutat să îmi înving mulți demoni și să ajung întâi la mal, iar apoi din nou pe culmi.

Mulțumesc din suflet și vouă, celor care m-ați urmărit și sprijinit din spatele ecranelor sau de pe marginea terenurilor, încurajările voastre au fost de ajutor întotdeauna!

Acestea fiind spuse, mi-am dorit foarte mult să sărbătoresc acest capitol care se încheie și să ne mai strângem o dată, cu mic, cu mare pentru a marca acest moment

Așa că stați pe aproape, voi anunța în curând detaliile evenimentului. Și da, voi fi din nou în postura de jucătoare”, a adăugat ea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News