Rapid o critică dur pe Cristina Neagu: A arătat lipsă de respect față de istoria și tradiția clubului

Cristina Neagu nu vrea să creadă că este o conspirație împotriva României la Campionatul European, ci o conjunctură
Gruparea CS Rapid susține, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare, că handbalista Cristina Neagu (CSM București) a arătat prin declarațiile sale din trecut lipsă de respect față de istoria și tradiția clubului, iar injuriile adresate de suporterii giuleșteni la adresa ei în ultimul meci direct au apărut în acest context.
"Depășindu-și cu mult statutul de jucătoare, Cristina Neagu a avut repetate ieșiri publice în care a acuzat direct sau voalat clubul Rapid pentru titlul câștigat sezonul trecut.
Dincolo de lipsa de respect față de istoria și tradiția clubului Rapid, lăsând la o parte și absența fair play-ului, aceste declarații repetate nu doar că au inflamat atmosfera, dar au și reușit să jignească și să întristeze în același timp fetele noastre care au reușit o performanță uluitoare în sezonul trecut.
Colegele de meserie ale Cristinei Neagu. Poate dacă presa ar fi atras atenția asupra acestor ieșiri ale jucătoarei Neagu, poate dacă CSMB ar fi avut o poziție publică pe subiect, în raport cu angajata sa, poate dacă FRH ar fi reacționat așa cum a făcut-o ieri, tensiunea nu ar fi escaladat. Pentru că așa cum finanțarea publică vine la pachet cu obligații, și statutul de bun național atrage după sine obligații de conduită publică. Atât în afara terenului (vezi exemplele de mai sus), cât și pe parchet. Acolo unde, pentru a te bucura de respectul total al publicului, prestația sportivă (mai mereu la superlativ) trebuie completată de un comportament la același nivel.
Comportament de care noi, rapidiștii, în confruntările directe cel puțin, am fost văduviți (cu regretul provenit din uriașa admirație pentru sportiva Neagu admitem asta). Nu analizăm dacă înjurăturile sportivei Neagu au fost la adresa rapidiștilor, la adresa arbitrilor sau a observatorilor. Ne dorim respect din ambele părți, indiferent de numele celui în cauză", se menționează în comunicatul publicat pe pagina oficială de Facebook a CS Rapid.
Conducerea grupării giuleștene subliniază că fanii rapidiști nu au intrat în conflict cu handbalista Cristina Neagu, ci cu persoana Cristina Neagu.
"Inutil de precizat, CS Rapid nu încurajează și nu și-a dorit sub nici o formă un conflict între suporterii Rapidului și Cristina Neagu. Cum la fel de inutilă e și precizarea că doar un necunoscător al fenomenului ar putea pune la îndoială valoarea handbalistică și sportivă în general a Cristinei Neagu.
Ceea ce considerăm exagerat și chiar manipulator este prezentarea tendențioasă a evenimentelor: galeria Rapidului vs un bun național (Cristina Neagu). În primul rând pentru că atunci când în materie de handbal spunem bun național, pe noi, rapidiștii, gândul ne duce în primul rând la Rapid.
Rapid este nu doar o instituție, ci un nume sacru nu doar în handbalul românesc, ci în sportul românesc în general. Cu tot respectul cuvenit oricărui mare sportiv, nicio individualitate nu poate fi plasată mai presus decât un club istoric al României. În al doilea rând, pentru că galeria Rapidului nu a intrat în conflict cu marea handbalistă Cristina Neagu, ci cu persoana Cristina Neagu.
Pentru a înțelege mai bine diferența, oferim un exemplu - fiscul spaniol nu a intrat în conflict cu marele, uriașul fotbalist Messi, ci cu contribuabilul cu același nume. Ne-am oprit la acest exemplu, pentru că și noi apreciem sintagma Neagu - Messi al handbalului", se menționează.
În escaladarea conflictului au contribuit și șicanele conducerii CSM București la adresa fanilor rapidiști în meciurile directe.
"Rapid și CSMB s-au întâlnit de 4 ori în acest sezon. De 3 ori în Sala Polivalentă și o dată în sala Giulești. Ultimele două partide, ambele cu CSMB în calitate de club gazdă (în campionat și respectiv în Cupa României) au reprezentat din perspectiva organizării un abuz la adresa suporterilor Rapidului. Atât CS Rapid, cât și CSMB sunt cluburi în care bugetul este, în mare parte, asigurat din bani publici.
La CS Rapid înțelegem nu doar responsabilitatea administrării acestui buget, ci și obligațiile pe care o finanțare publică le aduce în ceea ce privește interacțiunea cu cetățeanul (fie el suporter sau simplu spectator). În ciuda faptului că cele două meciuri mai sus menționate au reprezentat evenimente publice, organizate de o instituție publică, suporterul rapidist (mulți dintre ei cetățeni ai Bucureștiului și deci contribuabili la bugetul din care este finanțat CSMB) a fost abuzat și discriminat prin măsurile de organizare luate de clubul gazdă", notează conducerea CS Rapid.
Printre detaliile de organizare ale CSM București care i-au nemulțumit pe oficialii rapidiști se numără:
- Distribuirea biletelor către oficialii Rapidului s-a făcut cu întârziere, șicanatoriu. Ele au fost livrate cu câteva ore înainte de începerea meciurilor, sfidând orice cutumă de protocol. La al doilea meci CS Rapid a primit invitațiile în format fizic, printate, formatul electronic devenind un lux în anul de grație 2023.
- Distribuirea fanilor rapidiști (galeriei) la al doilea meci în zona din colț a sălii, în condițiile în care peluza Sud a fost goală. Misterul a fost deslușit ulterior, în zona aceea fiind montate boxe suplimentare pentru acoperirea fonică a galeriei Rapidului.
- Imposibilitatea de a intra în sală pe alte uși (cu excepția celei destinate galeriei) a suporterilor cu eșarfe sau însemne vișinii, inclusiv a celor care purtau doar hanorace vișinii. Chiar dacă respectivii aveau bilet în alte sectoare ale săli (loji sau la tribuna 1).
- O desfășurare de forțe impresionantă până și pentru un meci de fotbal cu grad ridicat de risc, cu controale extrem de amănunțite".
"Poate dacă formatorii de opinie care reflectă acum o consecință regretabilă și nedorită ar fi luat atitudine împotriva acestor abuzuri și șicane, situația de luni seară ar fi fost evitată. La fel cum, dacă formatorii de opinie ar fi luat atitudine împotriva unei discriminări (recunoscute public!) împotriva copiilor prezenți la eveniment, surplusul de tensiune nu ar fi existat.
Este absolut incredibil faptul că presa nu a găsit de cuviință să reflecte măcar la nivel de știre faptul că președintele secției de handbal a CSMB a admis în direct că CSMB discriminează accesul pe parchet al copiilor după meciuri în funcție de simpatii și emblemă de pe tricouri. Vă asigurăm că CS Rapid regretă profund escaladarea acestei situații.
Ceea ce ne dorim este ca toate părțile implicate să reflecteze cu seriozitate la acest subiect, înțelegând cu toții responsabilitățile pe care le avem în ceea ce privește handbalul, sportul românesc și educația tinerei generații", se mai arată în comunicatul clubului alb-vișiniu.
În timpul partidei CSM București - CS Rapid București, scor 31-24 (13-14), disputată la 22 februarie în Sala Polivalentă din Capitală, în cadrul optimilor de finală ale Cupei României la handbal feminin, mai mulți suporteri ai echipei Rapid au adus injurii jucătoarei Cristina Neagu.
Ulterior, președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a anunțat sancționarea fermă a comportamentelor jignitoare, agresive și antisociale prin interdicția persoanelor respective de a intra în sală, după ce Cristina Neagu a fost jignită în mod repetat de suporterii echipei Rapid. Totodată, FRH a menționat că va interzice vuvuzelele și tobele la meciurile de handbal.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























