Extrema stângă rusă Polina Gorșkova va juca din vară la echipa feminină de handbal Rapid, a anunțat clubul pe pagina sa de Facebook.
Polina Gorșkova este a doua handbalistă de la ȚSKA Moscova care semnează pentru Rapid în ultimele 6 zile
Vicecampioană olimpică în 2021, la Tokyo, Gorșkova a jucat în perioada 2006-2019 la Lada Togliatti, iar din 2019 apără culorile formației ȚSKA Moscova.
Palmaresul său cuprinde un titlu în Super Liga Rusiei (2008), șase clasări pe locul secund (2007, 2014, 2015, 2017, 2018, 2019) și patru pe ultima treaptă a podiumului (2009, 2011, 2012, 2016), precum și o Cupă a Rusiei (2006) și patru finale (2007, 2009, 2015, 2019).
Gorșkova este a doua jucătoare care va veni la vară de la ȚSKA. Acum șase zile, gruparea alb-vișinie a anunțat că a achiziționat-o pe extrema dreapta nord-macedoneană Sara Ristovska.
De asemenea, Rapid a anunțat deja că din sezonul următor va juca în Giulești și interul stânga Ștefania Stoica (CSM București).
Centrul muntenegrean Milena Raicevic (Buducnost Podgorica) va veni din ianuarie la Rapid, iar centrul Eliza Buceschi și-a prelungit contractul cu vicecampioana României.