Handbalistul celor de la Dinamo București, Răzvan Gavriloaia, a oferit primele reacții după ce s-a vindecat de Covid-19.
Răzvan Gavriloaia a aflat că este infectat cu Covid la un test de rutină. Extrema dreaptă a celor de la Dinamo a spus că nu a avut simptome grave cu excepția a două zile în care nu a avut miros.
"Am aflat că am COVID la un test de rutină. Eu, încă 5 colegi dar și domnul profesor am aflat că suntem infectați. Sincer, eu nu am avut nimic pe tot parcursul acesti izolări, cu excepția a două zile în care nu am avut miros. " a declarat Gavriloaia pentru Telekom Sport.
Răzvan Gavriloaia este de părere că din cauza pandemiei o parte din colegi se vor infecta, dar competiția nu trebuie oprită.
"Din punctul meu de vedere nu cred ca ar trebui oprită competiția. Organizarea este într-adevăr o problemă, comasând atâtea meciuri într-un timp foarte scurt și în aceeași localitate, dar presupun că federația a apelat la acest sistem datorită impunerii acestui sistem de către alte autorități. La cum a evoulat situația pandemică de-a lungul ultimelor luni, cu siguranță o parte din colegi va contacta virusul și o mare majoritate a populației. Mi-aș dori să donez plasmă, eu sunt și donator de sânge." a spus Răzvan Gavriloaia pentru sursca citată.