Simona Halep a anunțat că nu va participa la Indian Wells, turneu de categorie Premier Mandatory, din cauza accidentării suferite la piciorul stâng la turneul de la Dubai.
Românca se alătură astfel finalistei de anul trecut de la Indian Wells, Angelique Kerber, care a anunțat la rândul său că nu va participa.
„Două foste nr. 1 mondial, care au avut recent performanțe la Indian Wells, au fost, din nefericire, nevoite să se retragă de la ediția din acest an.
Campioana din 2015, Simona Halep, și finalista de anul trecut, Angelique Kerber, au anunțat vineri că vor lipsi de la prestigiosul eveniment de la Indian Wells, pentru că încă se recuperează după accidentări.
Halep a revenit de la 0-1 la seturi în finala din 2015, cu Jelena Jankovic, și a câștigat atunci primul titlu Premier Mandatory al carierei”, scrie site-ul WTA.