Cristina Neagu și-a prelungit contractul cu CSM București pe încă două sezoane și va încasa un salariu de 20.000 de euro lunar.
Astfel, devine cea mai bine plătită handbalistă din lume. Dar acest fapt a atras și critici.
Radu Voina, campion mondial în 1974 cu naționala masculină de handbal a României, a declarat că salariul pe care îl încasează jucătoarea de 33 de ani este unul uriaș, mai ales că banii pe care îi primește sunt publici.
”Pare că a venit cineva să zică ‘păi, bine, măi, semnați prelungirea și nu faceți și anunțul oficial?’. E o prezentare amatoare făcută de un club care se vrea profesionist. Prin ce face arată că mai e cale lungă.
De vină nu e cel care cere, e cel care dă. Cunoscând lumea handbalului, eu consider că e exagerat salariul, dar e părerea mea, care contează mai puțin. Având în vedere că e din bani publici, e puțin exagerat. România plătește cele mai mari salarii din lume la handbal”, a declarat fostul selecționer al naționalei feminine de handbal a României, pentru Digi Sport.
De asemenea, Radu Voina a criticat și decizia Cristinei Neagu de a se retrage temporar din națională, aceasta nefiind prezentă la Campionatul Mondial din Spania, unde România a încheiat pe un modest loc 13.
”Cristina Neagu s-a retras temporar de la echipa națională. N-am înțeles-o niciodată și cred că niciun sportiv sau fost sportiv înțelege acest lucru. Echipa națională nu se refuză niciodată. În fața unui Campionat Mondial, nu poți lăsa echipa să joace fără tine. Echipa României, cu Cristina Neagu, joacă într-un fel și în alt fel fără Cristina Neagu”, a punctat Voina.