Sporturi· 2 min citire

Record mondial pentru Beatrice Chebet în proba de 5 km

Beatrice Chebet

Beatrice Chebet

Scris de Ion Gabriel Publicat: 1 ian. 2025, 16:15

Atleta kenyană Beatrice Chebet, dublă campioană olimpică, a stabilit un nou record mondial în proba feminină de 5 km, cu timpul de 13 minute și 54 de secunde, marți, în Cursa dels Nassos, întrecere desfășurată pe șosea, la Barcelona.

Sportiva a doborât în 2024 și recordul mondial la 10.000 metri

Chebet a doborât cu 19 secunde vechiul record, pe care îl stabilise în urmă cu cu exact un an, devenind prima femeie care coboară sub bariera de 14 minute a probei.

Beatrice Chebet, care s-a impus ''en solitaire'', a încheiat astfel într-o notă înaltă un an de excepție, în care a câștigat titlurile olimpice la 5.000 și 10.000 de metri la Paris.

''Sunt foarte fericită că totul a mers conform planului. M-am simțit capabilă să alerg sub 14 minute și am reușit să o fac. Două curse la Barcelona și două recorduri mondiale, ce pot cere mai mult?'', a declarat Chebet după cursă, citată de site-ul World Athletics.

Atleta de 24 de ani a mai reușit în 2024 să doboare recordul mondial la 10.000 metri, la Eugene (Oregon), în mai, obținând al doilea său titlu în Diamond League la 5.000 m în septembrie.

Chebet a mai spus că în 2025 își va îndrepta atenția către Campionatele Mondiale de la Tokyo, competiție la care speră să concureze atât la 5.000 m, cât și la 10.000 m, după ce a obținut argintul mondial în 2022 și bronzul în 2023, la 5.000 m.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News