Toți cei care vor intra în contact cu cicliștii participanți la Turul Italiei 2023 vor trebui să poarte mască.
Măsura a fost anunțată directorul cursei, Mauro Vegni, după ce liderul la zi, belgianul Remco Evenepoel (Soudal – Quick Step), a fost nevoit să se retragă din competiție după ce a fost testat pozitiv la coronavirus.
Belgianul Evenepoel a părăsit întrecerea duminică, la scurt timp după ce revenise în fruntea clasamentului general, alți doi cicliști, columbianul Rigoberto Uran și italianul Filippo Ganna, fiind de asemenea testați pozitiv la Covid-19 și retrași din cursă.
„Ne-am relaxat prea devreme, nu putem lăsa garda jos. Vom impune din nou unele restricții, cum ar fi purtarea măștii în zonele în care se intră în contact direct cu concurenții. Trebuia să fi făcut asta mai devreme? Cred că da”, a spus Vegni, potrivit Reuters.
Noul lider al clasamentului general, după retragerea lui Evenepoel, este britanicul Geraint Thomas (Ineos), urmat de slovenul Primoz Roglic (Jumbo-Visma), la 2 secunde, și de alt britanic, Tao Geoghegan Hart (Ineos), la 5 secunde.