Sporturi· 2 min citire

Richard Gasquet a pierdut meciul cu numărul 1.000 al carierei

Richard Gasquet

Richard Gasquet

Scris de Ion Gabriel Publicat: 25 apr. 2024, 17:13

Jucătorul francez de tenis Richard Gasquet (116 ATP) a pierdut meciul cu numărul 1.000 al carierei sale.

Richard Gasquet și-a făcut debutul în circuit pe 15 aprilie 2002, la doar 15 ani

El s-a înclinat în două seturi, 6-2, 7-5, în fața italianului Lorenzo Sonego (52 ATP), în prima rundă a turneului de la Madrid.

Italianul s-a impus în mai puțin de o oră și jumătate într-o partidă în care a reușit 9 ași și nu a comis nicio dublă greșeală, în fața francezului care nu a reușit niciun as.

În vârstă de 37 de ani, Gasquet a trecut marți de calificările competiției din capitala Spaniei după ce l-a învins pe croatul Duke Ajdukovic.

Francezul putea atinge borna de 1.000 de meciuri săptămâna trecută, la turneul ATP 250 de la București, la care nu a mai participat în final, din cauza unei probleme medicale.

Richard Gasquet și-a făcut debutul în circuit pe 15 aprilie 2002, la turneul pe zgură de la Monte Carlo, când l-a învins, la doar 15 ani, pe argentinianul Franco Squillari.

„Richie” s-a alăturat astfel unei galerii selecte de jucători care au atins borna cu nr. 1.000 în circuitul profesionist, alături de Jimmy Connors (1.557), Roger Federer, Ivan Lendl, Novak Djokovic, Rafael Nadal, John McEnroe, David Ferrer și Fernando Verdasco.

Sonego îl va avea ca adversar în runda următoare pe compatriotul său, ocupantul locului 2 în clasamentul ATP și principal favorit, Jannick Sinner.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News