Sporturi· 3 min citire

Robert Badea recunoaște: „O medalie este tot ce îmi doresc la Mondialele de juniori”

Robert Badea

Robert Badea

Scris de Ion Gabriel Publicat: 18 aug. 2025, 17:45

Înotătorul Robert Badea, campion european de juniori la 400 m mixt și vicecampion european la 200 m mixt, a declarat, luni, că abia așteaptă să participe la Campionatele Mondiale de juniori de la Otopeni (19-24 august) și să urce pe podium în fața familiei și a prietenilor.

Întrecerea are loc între 19 și 24 august

''Avem multe emoții, pentru că suntem sportivi și suntem și la noi acasă. Dar eu de-abia aștept să văd cum va fi tribuna, cât de plină va fi. Sunt emoții, adevărat, dar eu încerc să mă simt ca la Naționale, unde este mult mai ușor față de alte competiții. Pentru mine, medaliile de la Europene au fost de bifat. Eu asta mi-am dorit la Europenele de juniori, să iau medalie de aur. Dar eu la acest concurs mi-am propus să intru într-o finală și vom vedea ce se va întâmpla. Pe noi ne ajută foarte mult psihic să știm că avem familia, avem prietenii de față. Dar până la urmă noi suntem sportivi și trebuie să ne vedem fiecare de treaba lui. Este cea mai mare competiție pentru juniori. Pentru mine unul, ar fi doar o medalie, dar ar fi într-adevăr obiectivul final, asta este tot ce îmi doresc'', a spus Robert Badea, unul dintre candidații la medalii la aceste Mondiale de la Otopeni, cu prilejul prezentării lotului României la un hotel din Capitală.

Aissia Prisecariu, medaliată cu bronz la 200 m spate la Europenele de juniori, a afirmat că organizarea Mondialelor de juniori la Otopeni îi dă ''mai multă încredere''.

''Va fi o experiență foarte frumoasă, cu siguranță de neuitat. Va veni familia, părinții mei, sora mea, părinții sportivilor din lot. Îmi doresc să prind o finală și să iasă cel mai bun rezultat al meu. Mă gândesc la o medalie, este visul oricărui sportiv'', a mai spus Prisecariu.

''Obiectivul meu la acest Mondial este o finală, dacă se poate mai mult o să înot cât de tare pot'', a declarat, la rândul său, Daria Silișteanu, campioană europeană de juniori la 100 m spate.

Rareș Roșu a afirmat că ''această competiție înseamnă mult pentru noi, ca țară'' și s-a arătat foarte bucuros reprezintă România.

''Este un concurs la care vreau să câștig experiență și îmi doresc să vină cât mai multă lume să ne susțină, pentru că așa putem să aducem rezultate bune țării noastre. Îmi doresc să îmi îmbunătățesc timpii și să dau tot ce e mai bun din mine. Ar fi foarte frumos din partea lui David Popovici, dacă ar veni să ne susțină'', a mai spus Roșu.

Campionatele Mondiale de înot pentru juniori au loc la Otopeni între 19 și 24 august cu participarea a 930 de sportivi din 124 de țări. România a înscris 18 sportivi, un număr record la acest gen de competiție.

La ediția 2023 a Mondialelor, de la Netanya (Israel), România nu a avut niciun sportiv pe podium, dar la ediția precedentă, din 2022, la Lima, s-au cucerit opt medalii, prin David Popovici (aur la 100 și 200 m liber), Vlad Stancu (argint la 400 m liber, bronz la 800 și 1.500 m liber), ștafeta masculină de 4x100 m liber (aur), Bianca Costea (aur la 50 m liber) și ștafeta mixtă de 4x100 m liber (argint).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News