România a cucerit medalia de aur în proba de patru vâsle feminin, joi, la Campionatele Mondiale de canotaj pentru tineret U23 de la St Catharines (Canada).
Emanuela Ciotău, Patricia Cireș, sportive care au participat la Jocurile Olimpice de la Paris, Mariana-Laura Dumitru și Manuela-Gabriela Lungu s-au impus cu un avans de mai bine de două secunde (06:15.97) față de următorul echipaj, Polonia (06:18.18).
La dublu rame masculin, Andrei Mândrilă și Claudiu Neamțu au fost aproape de podium, dar s-au clasat pe patru (06:21.22), devansați de Noua Zeelandă (06:19.70), Germania (06:20.62) și Italia (06:20.88).
România a calificat în Finalele A și celelalte patru bărci de la Under-23.
La Mondialele Under-19, care au loc tot la St Catharines, două echipaje românești s-au calificat joi în Finalele A.
La dublu rame feminin, Iulica Maria Ursu și Gabriela Tivodariu au câștigat seria a doua (07:29.70), la distanță de următorul echipaj, Grecia (07:35.42), calificându-se în finală.
Mateus Simion Cozminciuc și Fabrizio Alexandru Scripcariu s-au calificat în finala de la dublu rame masculin, după ce s-au impus în prima serie de recalificări (06:52.86).
La dublu vâsle feminin, Sonia Teodora Biță și Denisa Mihaela Vasilică și-au asigurat prezența în semifinale, după ce au terminat pe locul secund în seria a doua a recalificărilor (07:21.74), la mică distanță de Spania (07:21.44).
În proba feminină de patru rame, România (Ionela Elena Scutaru, Adina Alexandra Florea, Stejara Olariu și Bianca Elena Drăghici) s-a clasat pe locul al doilea în seria a doua (07:01.04), după Cehia (06:55.99), urmând să continue în recalificări.
La masculin, Sebastian Vasile Oșoianu, Daniel Vasile Chitic, Darius Florin Simion și Daniel Roman s-au clasat pe trei în prima serie (06:18.30), după Italia (06:10.76) și China (06:14.52), astfel încât vor lua startul în recalificări.