România a pierdut cu Danemarca la CM de handbal feminin, de Ziua Națională

România handbal feminin
Naționala României a fost învinsă luni, la Rotterdam, de reprezentativa Danemarcei, scor 39-31 (21-18), în ultimul meci din grupa preliminară A la Campionatul Mondial.
România are patru medalii în palmares
Tricolorele încheie pe locul 2 și continuă competiția în grupa principală I, în care vor juca în compania echipelor calificate din grupa B - Ungaria, Elveția și Senegal.
Pentru România au marcat Grozav 9 goluri, Ostase 4, Necula 4, Mihai 2, Roșu 2, Elghaoui 2, Kerekeș 2, Popa 1, Gogîrlă 1, Dumanska 1, Boiciuc 1, Skrobic 1, Seraficeanu 1, iar pentru Danemarca s-au remarcat Hansen și Moller, câte 6, într-o atmosferă electrizantă creată de sute de fani tricolori de Ziua Națională, în tribunele Ahoy Arena.
Danemarca a câștigat fiind condusă de Helle Thomsen, fosta antrenoare de la CSM București, care a fost secondată de Bojana Popovic, cea care a preluat campioana României chiar din 1 decembrie.
Tot luni, în cealaltă partidă din grupa A, Japonia – Croația, scor 25-19.
În primele două etape din grupa A, România a dispus de Croația (33-24) și de Japonia (31-27), astfel că merge mai departe cu 2 puncte în clasamentul grupei principale I, în care va juca în compania echipelor calificate din grupa B, adică Ungaria, Elveția și Senegal, între 3-7 decembrie.
Din grupa A s-au mai calificat Danemarca, care merge mai departe cu 4 puncte, și Japonia (0). Primele trei clasate în fiecare grupă au avansat în grupele principale, cu punctele adunate în partidele cu celelalte formații calificate.
Turneul final se desfășoară până în 14 decembrie, în Dortmund, Stuttgart, Trier (Germania), respectiv 's-Hertogenbosch și Rotterdam (Olanda). Sferturile de finală vor avea loc în 9-10 decembrie, la Dortmund și Rotterdam, în al doilea oraș fiind programate și semifinalele și finalele, în 12 și 14 decembrie.
Naționala României s-a calificat la CM2025 după dubla victorie cu Italia din play-off (30-21 și 31-18), iar obiectivul său la turneul final este clasarea în primele 10 locuri.
Deținătoarea trofeului este Franța, care în finala din 2023 a dispus de Norvegia, cu 31-28, cucerind astfel al treilea titlu mondial. România s-a clasat pe locul 12.
În palmares, România are patru medalii: aur (1962), argint (1973, 2005) și bronz (2015). Cea mai slabă clasarea a fost în 2001, locul 17. Naționala României este singura din lume care a participat la toate edițiile CM, cea din 2025 fiind a 27-a.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























