Trei jucătoare din România se află între primele 100 ale lumii, la fel ca în ierahia precedentă, de acum două săptăîmâni.
Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian sunt cele 3 românce din Top 100 WTA
Este vorba despre Sorana Cîrstea, care a coborât de pe 22 pe 24 și are 2.018 puncte, Ana Bogdan, care a coborât și ea un loc, fiind acum pe 66 cu 1.01.054 puncte, și Jaqueline Cristian, care staționează pe 82 cu 884p.
Simona Halep, care revine în circuit săptămâna aceasta, la Miami Open, va figura în următorul clasament WTA, care va fi publicat pe 1 aprilie.
Rămâne de văzut dacă își va recupera punctele pe care le avea în urmă cu un an, când au expirat cele 9 luni de suepndare sau dacă le va avea doar pe cele de la Miami (prezența în primul tur asigură 10 puncte WTA).
Halep a primit un wild card din partea organizatorilor și va juca în primul tur la Miami cu spaniola Paula Badosa, aflată pe 80 WTA). meciul are loc mâine, dar încă nu s-a afișat programul.
Iga Swiatek are 2.520 de puncte în plus față de Aryna Sabalenka
Poloneza Iga Swiatek, laureata turneului WTA 1.000 de la Indian Wells, și-a mărit avansul față de rivala sa belarusă Aryna Sabalenka, în fruntea clasamentului WTA.
Ea are acum peste 2.500 de puncte în plus față de Sabalenka, aceasta având și ea un avans consistent față de ocupanta poziției a treia, Coco Gauff, de mai bine de o mie de puncte. La Indian Wells, Sabalenka a fost învinsă în optimi de americanca Emma Navarro.
Singura modificare din top 10 este rocada făcute de chinezoaica Zheng, care a urcat pe locul 7, cu cehoaica Vondrousova (8).
La dublu, Monica Niculescu se menține pe 39, iar Gabriela Ruse a coborât o poziție și se află pe 81.