România înfruntă Bulgaria în play-off-ul Grupei Mondiale I a Cupei Davis

România Cupa Davis
Echipa de tenis a României va disputa, vineri și sâmbătă, un meci crucial în play-off-ul Grupei Mondiale I a Cupei Davis, împotriva Bulgariei. Confruntarea va avea loc la Sala Polivalentă din Craiova.
Căpitanul nejucător al României, Gabriel Trifu, a declarat că echipa este “într-un spirit bun”, însă a menționat că meciul va fi dificil.
„Ne bucurăm să revenim la Craiova. Condițiile sunt excelente, terenul este foarte bun. Am început să ne acomodăm cu suprafața de joc. Echipa este într-un spirit bun, îmi place cum îi simt. Ne așteaptă o partidă dificilă. Cei din China aveau în componență un jucător din top 100, de aceea ne-au dat ceva probleme. Acum, jucătorii bulgari au cam același clasament că și ai noștri, deci va fi mult mai echilibrat. Rezultatul poate fi oricare în acest duel. Ei au avut și victorii în ultima vreme, deci putem spune că se mișcă destul de bine. Aș spune că sunt ceva mai mari emoții acum doar prin prisma faptului că suntem la același nivel cu Bulgaria. Cine se prezintă mai bine în weekend și este mai în formă va câștigă”, a spus Trifu.
El a menționat că speră ca publicul să motiveze echipa.
“În ultimul meci cu China, jucătorul nostru, Cezar Crețu, a întâlnit un sportiv clasat pe locul 600, iar partida a fost extrem de strânsă. Noi ne bucurăm de această întâlnire și sperăm că această echipa să-și creeze un nume și să auzim doar de rezultate mari pe viitor. Fiecare meci de Cupa Davis îți dă o încredere deosebită, personală, care te poate ajută la turneele individuale. Noi vrem că toți cei selecționați să-și creeze un drum propriu și să crească cât mai mult în clasamentul ATP. Pentru tragerea la sorți nu avem anumite dorințe. Vreau, totuși, ca sportivii noștri să aibă încrederea necesară de a aduce victorii echipei. Vor conta foarte mult și cei din public. Dacă ne aducem aminte de dată trecută, în ultimul joc al lui Cezar, când a început să fie gălăgie mai multă și presiune pe chinezi, totul a ieșit cum trebuia. Sperăm ca suporterii de aici să fie lângă noi și să ne împingă de la spate", a adăugat Trifu, potrivit FR Tenis.
De cealaltă parte, căpitanul nejucător al Bulgariei, Valentin Dimov, a declarat că este încrezător că pentru echipa sa va fi o experiență frumoasă.
“Mulțumim pentru primire, am găsit Craiova ca fiind un oraș foarte frumos, primitor. De asemenea, am făcut câteva antrenamente până acum în Sala Polivalentă și ne simțim foarte bine aici. Suprafața de joc este excelentă și mă bucur că avem echipa completă, ca să ne pregătim la capacitate maximă. Este o onoare să fiu căpitanul echipei de Cupă Davis. Am făcut, odată, parte din echipa de Davis Cup și știu toate sentimentele care apar în timpul competiției, cum ar fi presiunea, emoțiile etc. Atmosfera în echipă este bună, toți ne ajutăm între noi și avem încredere că totul va fi bine. Ne bucurăm de prezența noastră aici și putem spune că va fi o experiență frumoasă. Vreau să menționez că avem foarte mulți prieteni din tenisul românesc. Am crescut împreună pe terenul de tenis, ne știm bine cu Sorana Cîrstea, de exemplu și ne face plăcere să fim în țara lor”, a spus Dimov.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























