Sporturi· 1 min citire

România, victorie în Golden League, 3-1 în Cehia! Tricolorele sunt la o victorie de semifinale

Naționala feminină de volei a României

Naționala feminină de volei a României

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 3 iun. 2023, 22:14

Naționala feminină de volei a României a obținut prima victorie în Grupa B din Golden League, 3-1 (17, -15, 18, 18) cu Cehia, la Ostrava.

Voleibalistele românce sunt aproape de semifinalele Golden League

Tricolorele, care veneau după 1-3 cu Slovacia la Pitești, s-au impus după o oră și 45 de minute.

Din echipa antrenată de spaniolul Guillermo Naranjo Hernandez s-au remarcat Adelina Budăi-Ungureanu (20 puncte), Adriana Matei (15) și Elizabet Lenke Inneh (15). Gabriela Orsvosova (19 puncte) a fost cea mai bună jucătoare a gazdelor, susținută de Magdalena Bukovska (10).

Până în prezent s-au mai consemnat rezultatele România – Slovacia 1-3 (-22, -12, 19, -18) și Cehia – Slovacia 3-1 (16, -22, 20, 11). Ca urmare, toate cele trei echipe au câte 4p și setaveraj 4:4.

Ca urmare, departajarea se face la punctaveraj, Cehia având 1,08, România – 0,971, iar Slovacia – 0,954.

România va juca următorul meci pe 8 iunie, la Pitești, cu Cehia. În condițiile în care primele două se califică în semifinale, o victorie le asigură tricolorelor îndeplinirea obiectivului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News