Sporturi· 3 min citire

Ronnie O'Sullivan începe cursa pentru al optulea titlu mondial! Când vrea să renunțe la snooker

Ronnie O'Sullivan

Ronnie O'Sullivan

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 10 apr. 2023, 22:10

Cel mai valoros jucător de snooker din istorie, englezul Ronnie O'Sullivan, deschide, sâmbătă, Campionatul Mondial din acest an.

„Mai am 4 încercări de a câștiga un al optulea titlu mondial”, a spus Ronnie O'Sullivan

Își va cunoaște adversarul după meciurile din Turul 4 al calificărilor, această fază a competiției ajungând la partidele din runda a treia. Datorită titlului câștigat anul trecut, el l-a egalat la numărul de trofee, 7, pe scoțianul Stephen Hendry.

O'Sullivan nu are un sezon strălucit. S-a impus la două turnee, ambele invitaționale, Mastersul de la Hong Kong și Champion of Champions.

Liderul clasamentului mondial a recunoscut că snookerul nu mai este prioritar pentru el, dar mai are dorința de a cuceri un nou trofeu la Campionatului Mondial. Dacă nu va reuși în acest an, va mai încerca de cel puțin trei ori.

„Încerc să am o perspectivă asupra jocului și asupra vieții mele și cred că este mai bine acum. Nu vreau să fiu definit de snooker, de un rezultat, de realizări. Dacă acestea vin, e grozav.

Voi încerca din greu anul acesta, evident. Și cred că mai am patru încercări bune de a câștiga un al optulea titlu mondial.

Îmi pasă, desigur. Încerc doar să am o perspectivă mai bună asupra snookerului. Este o mare parte din viața mea, dar nu toată viața mea. Nu am de gând să investesc totul în el. Dacă se întâmplă să câștig din nou titlul mondial, va fi grozav.

Nu trebuie să fiu pe deplin concentrat 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, 365 de zile pe an. Odată ce am lăsat tacul jos, încerc să uit de snooker și să mă bucur de viața mea.

Dar evident că te entuziasmezi în această perioadă a anului, este un turneu mare. Vrei să-ți faci jocul corect, vrei să simți că intri în Crucible și că ai șansa de a încerca. Cu siguranță devin entuziasmat.

Anul acesta n-am făcut mare lucru la turneele de clasament, așa că ar fi frumos să am un parcurs bun. Vrei să fii în turneu cât mai mult. Singura dată când am fost surprins când am câștigat a fost în 2020, dar toate celelalte titluri n-au fost nicio surpriză reală.

Când am câștigat, am știut de la început că pot să o fac, că am o șansă bună datorită jocului meu. Când am pierdut la fel, am simțit că o să am probleme.

De obicei am o idee bună despre ce voi face înainte de a merge la Sheffield sau foarte devreme în turneu. Știu dacă am o șansă sau nu”, a declarat septuplul campion mondial, potrivit Eurosport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News