Tony Estanguet, președintele Comitetului de organizare a JO din vară, a salutat excluderea sportivilor ruși și belaruși de la ceremonia de deschidere.
Sportivii rusi și belaruși nu au voie să participe la ceremonia de deschidere a JO
El consideră că decizia luată de Comitetul Internațional Olimpic este coerentă și în „continuitatea” regulilor care li s-au impus, deja, sportivilor din cele două țări.
„Este o decizie care este în continuitatea deciziei care fusese luată pentru calificarea sportivilor, cu reguli foarte stricte, fără posibilitatea de a concura pe echipe și pentru sportivi calificați individual de a-și reprezenta țara.
Știm că principiul unei ceremonii de deschidere este de a prezenta delegațiile țărilor, care ar avea contradicții dacă doresc să prezinte delegația în ansamblu”, a declarat Estanguet, cu prilejul unui test al ștafetei torței olimpice la Aube.
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris va avea loc în formatul fără precedent al unei parade pe fluviul Sena, pe 26 iulie, în condiții de securitate sporite.
Decizia este „consistentă”, a insistat oficialul francez, folosind același cuvânt ca și ministrul Sporturilor și al Jocurilor Olimpice, Amelie Oudea-Castera, cu o zi înainte.
Dar după încheierea defilării pe Sena, „sportivii cu titlu individual pot lua parte la petrecere, în piața Trocadero, în momentul în care sportivii se amestecă între ei, dacă doresc”, a precizat ministrul.
Rusia a acuzat Comitetul Olimpic Internațional (CIO) de „căderea în rasism și neonazism” și de impunerea „discriminării și intimidării” în urma anunțării de noi restricții contra sportivilor ruși pentru Jocurile Olimpice din 2024.
La jumătatea acestei luni, Anne Hidalgo, Primarul Parisului, a declarat că speră că sportivilor ruși și belaruși li se va interzice participarea la JO din capitala Franței.