Sporturi· 2 min citire

S-a schimbat liderul în Turul României

Turul României

Turul României

Scris de Ion Gabriel Publicat: 15 aug. 2024, 20:16

Etapa a doua a Turului României, care a avut loc joi, cu startul la Alba Iulia și încheierea după patru ore, la Păltiniș, pe o temperatură de peste 30 de grade, a fost câștigată de Rudolf Remkhi (Astana).

Evadarea a fost prinsă în ultimii 20 de km

În prima oră de cursă plutonul a rulat cu viteză mare, până când o evadare formată din 5 sportivi a reușit să se distanțeze la două minute și jumătate. Elkov – Kasper, echipa lui Lukáš Kubis, a tras aproape toată etapa în față, să apere tricoul galben.

Evadarea a fost prinsă în ultimii 20 de km, la Curmătura Ștezii, când a început cățărarea spre Păltiniș.   Una dintre cele mai puternice echipe din competiție, Astana Qazaqstan Development Team, a început să atace consecutiv cu sportivi diferiți, până când Rudolf Remkh și Ilkhan Dostiyev au făcut joncțiunea în fața evadării, în ultimii 10 km, și au trecut linia de finiș împreună, mână în mână.

Cel mai bine clasat român din competiție, Cristian Răileanu, a încercat să-i ajungă pe cont propriu și la un moment dat chiar a ajuns la 20 de secunde în urma lor, dar a fost distanțat din nou, mulțumită efortului celor doi cicliști.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News