S-au tras la sorți calificările pentru US Open! 4 românce luptă pentru un loc pe tabloul principal

Jaqueline Cristian
Jucătoarele române de tenis Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Miriam Bulgaru și Irina Bara joacă în calificări la US Open.
Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse și Miriam Bulgaru joacă, azi, în calificări la US Open
Al patrulea, și ultimul, turneu de Mare Șlem al anului debutează azi, cu meciurile din calificări, dar partidele de pe tablourile de simplu încep luni.
La feminin, România are la start patru reprezentante, iar la masculin un singur jucător este înscris în calificări.
Jaqueline Cristian (100 WTA), a patra favorită a calificărilor, o va înfrunta în primul tur pe Iryna Shymanovich (Belarus, 162 WTA). meciul are loc azi, de la ora aproximativă 23:30 a României. Va fi a treia confruntare directă, precedentele avțnd loc în acest an.
Cristian s-a impus cu 6-4, 6-0 în finala tureului ITF de la Palmanova (Spania), iar Shymanovich a câștigat cu 6-1, 6-3 în primul tur al calificărilor de la Bogota. Învingătoarea o întâlnește în continuare pe Yuliya Hatouka (Belarus, 204 WTA) sau Tatiana Prozorova (Rus, 229 WTA).
Gabriela Ruse (166 WTA) o are adversară pe veterana franceză Kristina Mladenovic (185 WTA), azi, de la ora aproximativă 21:30 a României. în singurul duel direct, Ruse a beneficiat de abandonul adversarei, în 2020, la 2-2 în optimi la Dubai.
Dacă se califică, Ruse o va întâlni pe învingătoarea partidei Jessika Ponchet (Franța, 142 WTA) – Dalma Galfi (Ungaria, 117 WTA, cs 17).
Patru românce sunt acceptate pe tabloul principal la US Open
Miriam Bulgaru (214 WTA) o va întâlni pentru prima dată în carieră pe Ankita Raina (India, 182 WTA), iar dacă se califică o va avea adversară pe Aliona Bolșova (Spania, 114 WTA, cs 14) sau Magali Kempen (Belgia, 228 WTA). meciul are loc de la ora 1:00 a României.
În fine, Irina Bara (215 WTA) joacă împotriva germancei Noma Noha Akugue (144 WTA), pe care nu a mai întâlnit-o până acum. Învingătoarea dă în turul 2 peste Moyuka Uchijima (Japonia, 173 WTA) sau Brenda Fruhvirtova (Cehia, 121 WTA, cs 21).
Singurul reporezentant al României în calificări la US Open este Nicholas David Ionel (221 ATP). El trebuie să treacă de australianul Marc Polmans (175 ATP), pentru a juca în turul secund cu belgianul David Goffin (96 ATP, cs 5) sau austriacul Dennis Novak (187 ATP).
Pe tabloul principal sunt acceptate patru românce, Sorana Cîrstea (30 WTA), Irina Begu (42 WTA), Ana Bogdan (59 WTA) și Patricia Maria Țig (705 WTA, clasament protejat pentru locul 65). Prima ar putea avea statut de cap de serie, ceea ce înseamnă că nu va întâlni favorite la câștigarea trofeului înainte de turul 3.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























