S-au tras la sorți tablourile pentru Australian Open! Misiune imposibilă pentru Ana Bogdan

Ana Bogdan
Australian Open 2024, primul turneu de Mare Șlem al anului, începe duminică, iar tragerea la sorți a tablourilor de simplu a avut loc azi noapte.
Ana Bogdan ar putea da în turul 2 la Australian Open peste Aryna Sabalenja, a doua favorită
La feminin, trei românce au fost acceptate direct pe tabloul principal. Este vorba despre Sorana-Mihaela Cîrstea (26 WTA, cs 22), Ana Bogdan (66 WTA) și Jaqueline Adina Cristian (84 WTA).
Cîrstea o va întâlni în primul tur pe sportiva chineză Yafan Wang (97 WTA), în al treilea duel direct dintre cele două.
Sportiva din Asia s-a impus în 2015 cu 7-6 (1), 4-6, 6-2 în prima rundă a turneului ITF de la Saint-Gaudens, iar Cîrstea a câștigat doi ani mai târziu cu 6-3, 6-3 în turul 1 la Wuhan.
Învingătoarea o întâlnește în runda următoarea pe britanica Emma Răducanu (299 WTA), cu tată român, sau americanca Shelby Rogers (156 WTA), ambele având clasament protejat.
Adversara lui Jaqueline Cristian are în palmares șapte titluri de Mare Șlem la dublu
Cristian are o misiune și mai dificilă. Adversara ei este sportiva cehă Katerina Siniakova (49 WTA).
Ea este o excelentă jucătoare de dublu, cu șapte turnee de Mare Șlem în palmares, dintre care două la Australian Open, în 2022 și 2023, de fiecare dată alături de compatrioata ei Barbora Krejcíkova.
Cehoaica s-a impus în singurul meci direct, în 2022, cu 6-1, 7-5 în primul tur al calificărilor de la Dubai. În cazul unei victorii, Cristian va juca în runda a doua cu elvețianca Viktorija Golubic (90 WTA) sau rusoaica Veronika Kudermetova (16 WTA, cs 15).
În fine, Ana Bogdan va întâlni în turul 1 o jucătoare venită din calificări, iar în turul secund va da peste a doua favorită a competiției, belarusa Aryna Sabalenka (2 WTA).
România nu mai are nicio sportivă în calificări, după ce Irina Maria Bara (183 WTA) a pierdut în turul 2, cu 1-6, 2-6, în fața germancei Eva Lys (141 WTA, cs 26).
În primul tur, Andreea Mitu (217 WTA) a fost eliminată de australianca Talia Gibson (229 WTA, wild card) cu 3-6, 6-1, 2-6, iar Miriam Bianca Bulgaru (192 WTA) de chinezoaica Ma Yexin (220 WTA) cu 5-7, 2-6.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























