Sporturi· 2 min citire

Șapte candidați la șefia Comitetului Internațional Olimpic

Sebastian Coe

Sebastian Coe

Scris de Ion Gabriel Publicat: 16 sept. 2024, 17:18

Fostul campion olimpic britanic Sebastian Coe, francezul David Lappartient și spaniolul Juan Antonio Samaranch jr, s-au înscris pentru a-i succeda germanului Thomas Bach la conducerea Comitetului Internațional Olimpic cu prilejul alegerilor din martie 2025.

Kirsty Coventry, în vârstă de 41 de ani, este cea mai tânără candidată

Bach, care ocupa funcția de președinte din 2013, a anunțat după Jocurile Olimpice de la Paris că nu dorește să mai continue.

Coe este președintele Federației Internaționale de Atletism, World Athletics, fiind și președintele Comitetului de organizare a JO de la Londra, din 2012. Lappartient (51 ani) este președintele Uniunii Cicliste Internaționale.

Juan Antonio Samaranch jr este fiul președintelui CIO cu același nume din perioada 1980-2001.

Prințul Feisal Al Hussein din Iordania, fosta înotătoare zimbabwiană Kirsty Coventry, britanico-suedezul Johan Eliash, președintele Federației Internaționale de Schi, și japonezul Morinari Watanabe, președintele Federației Internaționale de Gimnastică, sunt ceilalți patru candidați.

''Candidații își vor prezenta programele lor sub forma unei înregistrări video în cadrul unei reuniuni a membrilor CIO în ianuarie 2025.

Samaranch jr va împlini 65 de ani în noiembrie, Coe va face 68 pe 29 septembrie, Feisal al Hussein va împlini 61 de ani în octombrie, Coventry va face 41 de ani săptămâna aceasta, Eliash are 62 de ani, iar Morinari Watanabe are 65 de ani.

Președintele CIO are un prim mandat de opt ani, pe care îl poate prelungi cu maximum patru ani. Ban Ki-Moon, președintele Comisiei de Etică a CIO, a avertizat că, în conformitate cu Carta Olimpică, președintele trebuie să fie membru al CIO în momentul alegerii sale și pe toată perioada exercitării funcției.

Pentru a preveni ''excesele'', candidații trebuie ''să evite orice comparație'' cu rivalii lor și ''nu trebuie să participe la nicio dezbatere publică între ei'', conform regulilor de campanie anunțate de Comisia de Etică.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News