După ce în urmă cu două zile, Alba Blaj a devenit campioană în voleiul feminin, acum a venit rândul celor de la Arcada Galați să celebreze un nou titlu.
El fusese deja acontat de moldoveni cu trei etape înaintea finalului de sezon, astfel că ultimele meciuri din competiție au fost doar de palmares pentru fosta și totodată noua regină a României. Arcada Galați a primit medaliile de campioni la sfârșitul ultimei partide din acest campionat în care a învins-o pe Dinamo cu scorul de 3-1 într-un joc disputat pe teren propriu. Chiar și în urma acestei înfrângeri, roș-albii au terminat pe poziția secundă a clasamentului final, înaintea celor de la SCM Craiova și Steaua. Este al patrulea titlu consecutiv pentru gălățeni care au dominat voleiul românesc din 2018 încoace, iar grație triumfului intern, voleibaliștii de la Arcada vor avea garantat un loc în stagiunea următoare a Ligii Campionilor. Ei au cucerit în sezonul actual și trofeul Cupei României.