Sporturi· 1 min citire

SCM Zalău, calificare în optimile Challenge Cup cu dublă victorie în fața echipei Budva

SCM Zalău

SCM Zalău

Scris de Ion Gabriel Publicat: 10 dec. 2025, 22:40

Echipa SCM Zalău s-a calificat miercuri, pe teren propriu, în optimile Challenge Cup, cu a doua victorie în fața formației muntenegrene Budva, scor 3-0, în faza 16-lor.

Steaua a fost eliminată după „set de aur”

Scorul pe seturi a fost 25-16, 25-18, 25-21.

Ambele manșe s-au disputat la Zalău, iar în prima confruntare, SCM s-a impus tot cu 3-0, pe seturi 25-19, 25-15, 25-21.

În primul tur al Challenge Cup a evoluat și Steaua București, care a fost eliminată după „set de aur”, de echipa azeră Khilasedichi Baku (3-0, 1-3 și la departajare 13-15).

Steaua București a ajuns în Challenge Cup în urma câștigării Cupei Balcanice.

În faza 16-lor a obținut calificarea și Arcada Galați, 3-0 și 3-1 cu formația finlandeză Levoranta Sastamala. Arcada va juca în compania echipei Benfica, în 11 decembrie și 6 ianuarie 2026.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News