Sporturi· 2 min citire

Se apropie barajul cu Cehia din preliminariile CM 2025: „Avem o șansă pe care nu trebuie să o ratăm”

Naționala masculină de handbal a României

Naționala masculină de handbal a României

Scris de Ion Gabriel Publicat: 7 mai 2024, 18:55

Prima reprezentativă masculină a României întâlnește Cehia, miercuri, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Lascăr Pană din Baia Mare.

„Avem o șansă pe care nu trebuie să o ratăm”, a spus președintele FR de Handbal

Meciul contează pentru prima manșă a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. Meciul retur va avea loc în 12 mai, la Brno.

Președintele FR de Handbal, Constantin Din, a declarat că echipa națională are o șansă pe care nu o rateze.

„Jucătorii s-au pregătit foarte bine și promit o dublă spectaculoasă cu Cehia. Sperăm ca la finalul ei să ne bucurăm împreună. Sunt convins că avem o șansă pe care nu trebuie să o ratăm.

Trebuie să luptăm și să muncim împreună pentru a reuși să ne calificăm și să dăm un nou motiv copiilor să se îndrepte către handbal. Este posibil și cred cu tărie în această calificare”, a afirmat președintele.

Din a menționat că publicul din Baia Mare este un cunoscător al handbalului și poate ajuta prima reprezentativă să se califice la CM 2025.

„Selecționerul a propus ca acest joc să se dispute la Baia Mare, iar eu am fost de acord. Asta pentru că publicul de aici știe să pună o presiune constructivă asupra naționalei și o presiune un pic distructivă pentru oponenți.

Eu ca arbitru am condus multe meciuri la Baia Mare și pot spune că e presiunea cea mai mare pe care am simțit-o în tot handbalul mondial. Da, aici la Baia Mare. Oamenii de aici cunosc handbal, știu ce își doresc și suntem convinși că băimărenii sunt alături de echipa națională a României”, a explicat Din.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News