Simone Tempestini este favorit la victorie în Campionatul European de Raliuri

Simone Tempestini
Campionul național absolut Simone Tempestini se numără printre favoriții la câștigarea etapei a cincea din Campionatul European de Raliuri (FIA ERC), Rally di Roma Capitale.
Startul oficial se va da cu o super specială în jurul faimosului Coloseum
Întrecerea debutează diseară, Colosseumul din capitala Italiei. Pe locul 5 în clasamentul general la jumătatea sezonului, Tempestini se află la a șasea participare la raliul de referință al Italiei, care se va desfășura în zona Lazio, pe o distanță totală de aproape 800 de kilometri, dintre care 189 pe 13 probe speciale.
Împreună cu copilotul său Sergiu Itu, pilotul de la Napoca Rally Academy va lua startul la bordul unui model Skoda Fabia Rally RS, același cu care în primăvară a câștigat Raliul Ungariei, devenind primul român care reușește o astfel de performanță în competiția continentală.
Concurența din acest weekend se anunță una mare pentru român, iar la Roma s-au înscris nu mai puțin de 103 echipaje din 18 țări. Printre piloții de top care vor victoria în Italia se numără Hayden Paddon (campionul european en titre), Efren Llarena (campionul european din 2022), Franceschi Mathieu (campionul Franței), Jon Armstrong (campion ERC3 2023) sau Mikolaj Marczyk (dublu campion al Poloniei).
"Va fi un raliu dur, iar orice greșeală te poate costa mult. În plus, temperaturile se anunță extrem de ridicate, vor fi peste 60 de grade în mașină la fiecare probă, iar asta ne va extenua. Noi suntem pregătiți și abia așteptăm startul", a declarat Tempestini.
Cea mai bună clasare la Roma a pilotului născut în Italia, dar stabilit în România încă de acum 16 ani și cetățean român din 2016, a fost locul 5 la edițiile din 2017 și 2020. "Sunt conștient că e un pic de presiune acum fiindcă am nevoie de o poziție bună în clasament pentru a putea spera la titlu. Ca de fiecare dată, noi vom lupta pentru fiecare secundă și kilometru, ne dorim să ne autodepășim", a adăugat campionul absolut al României.
Pe lângă perechea Tempestini/Itu, țara noastră va mai fi reprezentată de alte două echipaje în Italia. Ciprian Lupu, singurul pilot tetraplegic din competițiile europene de raliuri, va face echipă cu Andrei Aițculesei, în timp ce Cristiana Oprea o va avea în dreapta pe Denisa Partenie.
Vineri seară se va da startul oficial cu o super specială în jurul faimosului Coloseum, iar sâmbătă și duminică sunt programate alte 12 probe speciale, toate exclusiv pe asfalt. Ultimele trei ediții au fost câștigate doar de echipaje din Italia, singurul care a întrerupt tradiția în ultimii ani fiind rusul Aleksei Lukianuk, absent de această dată.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























