Kirill Kaprizov, extrema stângă rusă de 28 de ani, a semnat marți un contract record cu echipa din Saint Paul, devenind cel mai bine plătit jucător din istoria ligii nord-americane de hochei pe gheață, anunță Associated Press. Înțelegerea se întinde pe opt ani și are o valoare totală de 136 de milioane de dolari, ceea ce îi va aduce un salariu mediu anual de 17 milioane de dolari.
În primăvară, imediat după eliminarea formației sale din prima rundă a play-off-ului, Kaprizov declara că nu este deloc îngrijorat de viitor și că „iubește totul aici”, convins că situația contractului se va rezolva.
Noul său acord îl plasează peste germanul Leon Draisaitl, jucătorul lui Edmonton Oilers, care semnase anterior un contract de 112 milioane de dolari pentru aceeași perioadă de opt ani.