România și Elveția se vor întâlni la finalul acestei săptămâni, la Cluj-Napoca, În Fed Cup, meci din play-off-ul Grupei Mondiale. Înaintea marii confruntări, Simona Halep, numărul 1 mondial, a fost încurajată chiar de una dintre adversare.
La Cluj a ajuns și căpitanul nejucător al echipei Elveției, Martina Hingis. Aceasta a avut numai cuvinte de laudă la adresa Simonei Halep.
"Este deja prima și știe cum să câștige meciurile. A câștigat turnee mari deja , a ajuns în finală la Roland Garros. E cea mai bună șansă pe care o are. Dacă vrea să câștige un Grand Slam o poate face la Paris", a declarat Hingis, conform Digi Sport.
Hingis a fost 209 săptămâni pe primul loc WTA.
"Este minunat să fii prima. Toată lumea vrea locul tău și nu nu vrei să lași pe nimeni să-ți ia locul. Simona este în această postură acum așa că noi, pe de o parte, nu avem nimic de pierdut", a mai spus elvețianca.
"Îi mulțumesc mult pentru aceste cuvinte frumoase. A fost o jucătoare extraordinară, a revenit, acum este căpitan în echipa de FED Cup. Aștept să o văd și sper să avem meciuri frumoase", a spus la rândul ei și Simona Halep.