Sporturi· 3 min citire

Surpriză la turneul ATP Masters 1000 de la Toronto: Frances Tiafoe, al 9-lea favorit, a fost învins de jucătorul de pe locul 545

Frances Tiafoe

Frances Tiafoe

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 8 aug. 2023, 17:23

Jucătorul canadian de tenis Milos Raonic, aflat pe locul 545 ATP, l-a eliminat în primul tur la ATP Masters 1.000 pe americanul Frances Tiafoe.

Frances Tiafoe, al 9-lea favorit la Toronto, a fost învins în primul tur de Milos Raonic

Raonic, care în noiembrie 2016 ocupa locul 3 în lume, participă la competiția dinh țara natală în urma unui wild card primit din partea organizatorilor. El l-a învins pe Tiafoe (10 ATP, cs 9) cu 6-7 (12), 7-6 (4), 6-3, după un meci de 2 ore și 42 de minute.

Primul set s-a încheiat cu o controversă. Tiafoe a trimis mingea în terenul adversarului, după care a atins fileul, în partea exterioară, dincolo de stâlpul de susținere. Arbitrul i-a dat punctul americanului, deși acesta a susținut că Raonic trebuie să și-l adjudece.

Oficialul jocului le-a explicat celor doi jucători de ce a luat respectiva decizie. „Frances, nu trebuie să chem supervizorul, pentru că știu răspunsul. Această secțiune a fileului nu face parte (n.r. – din fileu)”, a spus arbitrul.

Milos Raonic va juca în turul 2 la Toronto cu japonezul Taro Daniel

Serviciul a fost punctul forte al canadianului, el trecându-și în cont nu mai puțin de 37 de ani. A fost al cincilea meci al lui Milos în acest an, care nu mai intrase pe teren din 29 iulie 2021, când fusese învins în optimi la Atlanta.

„Doi ani distanță (n.r. – de când nu a mai fost pe teren), 5 de când nu am mai jucat la Toronto, 4 de când nu am mai evoluat în fața părinților.

Ei au fost în tribune la majoritatea meciurilor mele ca junior și profesionist. Toate aceste lucruri s-au reunit pentru o noapte grozavă pentru mine și sunt incredibil de recunoscător pentru asta”, a spus Raonic la finalul partidei, potrivit site-ului ATP.

Canadianul a fost la un pas să-și egaleze de ași serviți într-un meci, 38, când l-a învins pe cehul Radek Stepanek cu 6-4, 6-7 (10), 7-6 (1), în optimi la Memphis, în 2011.

În acest an, Milos jucase doar pe iarbă, la 's-Hertogenbosch și Wimbledon, câștigând la cele două turnee câte un singur meci. La cel din urmă anunța că are de gând să fie pe teren la Toronto și US Open, după care își va evalua viitorul.

În turul secund, canadianul îl va avea adversar pe japonezul Taro Daniel (115 ATP, venit din calificări), care a dispus cu 7-6 (5), 6-4, de francezul Adrian Mannarino (30 ATP).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News