Jucătoarea de teqball Gabriella Kota (26 de ani) și-a aflat pedeapsa după derapajul scandalos la adresa unui arbitru român.
Gabriella Kota a fost suspendată un an din activitate
Ulterior, sportiva din Ungaria a postat pe rețelele de socializare un mesaj scandalos la adresa României.
Incidentul s-a consumat la turneul Teqball World Series de la Budapesta, în timpul semifinalei de dublu mixt dintre perechile Gabriella Kota, Balazs Katz și cea poloneză Alicja Bartnicka, Marek Pokwap.
După ultimul punct al meciului, Gabriella Kota a protestat vehement la adresa arbitrului român, care i-a arătat cartonaș roșu. Sportiva l-a înjurat pe arbitru și l-a numit „clovn”.
MLSZ (Federația Maghiară de Fotbal) a anunțat pe site-ul său oficial că a suspendat-o pe sportivă pentru un an. Forul internațional ridicase licența Gabriellei Kota pentru aceeași perioadă de timp, relatează Libertatea.ro.