Tadej Pogacar a fost operat cu succes pentru fractura de claviculă

Tadej Pogacar
Ciclistul sloven Tadej Pogacar, care a fost nevoit să se retragă, sâmbătă, din Turul Spaniei în urma unei căzături grave, a fost operat cu succes luni pentru o fractură de claviculă, a anunțat medicul echipei UAE Team Emirates într-un comunicat.
I s-a diagnosticat și o comoție cerebrală
„În această după-amiază, Tadej a fost supus cu succes unei operații la clavicula stângă, după ce a primit undă verde pentru efectuarea intervenției”, scrie dr. Adrian Rotunno.
Operația, efectuată la Spitalul Universitar Dexeus din Barcelona, „a decurs bine, iar el va rămâne internat câteva zile sub supraveghere postoperatorie”, adaugă acesta.
Pogacar, care ocupa un loc solid în fruntea clasamentului din Vuelta, a suferit o căzătură gravă sâmbătă, în etapa a 8-a, la 32 km de sosire. Câștigătorul de cinci ori al Turului Franței s-a ridicat cu umărul stâng însângerat și cu sprânceana stângă sfâșiată.
Diagnosticul comunicat în aceeași seară de echipa sa a stabilit că acesta suferea de „o comoție cerebrală, o fractură deplasată a claviculei stângi, o fractură stabilă a vertebrei cervicale C7 și multiple escoriații”. Această comoție cerebrală explică intervalul de 48 de ore care a trecut între accident și operație.
Pogacar, în vârstă de 27 de ani, a postat duminică pe rețelele sale sociale o fotografie cu el făcută în patul de spital, cu gulerul ortopedic la gât, însoțită de melodia formației Bee Gees „Stayin' alive” (a rămâne în viață). „Când va fi pregătit, Tadej se va întoarce acasă pentru a-și începe convalescența și reabilitarea sub supravegherea echipei medicale. Vom continua să îi urmărim îndeaproape progresele pe tot parcursul procesului de recuperare”, a continuat medicul echipei UAE Team Emirates.
Comunicatul doctorului Rotunno nu oferă nicio indicație cu privire la durata indisponibilității sale, dar faptul că a fost operat la sfârșitul lunii august pare să excludă posibilitatea ca Pogacar să-și apere titlul de campion mondial pe 27 septembrie, în Canada.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























