Sporturi· 2 min citire

Tenis: Echipa Europei conduce echipa Lumii, scor 3-1, după prima zi la Laver Cup

tenis

tenis

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 20 sept. 2025, 12:04

 

Europa a preluat avantajul (3-1) împotriva echipei Lumii, la finalul primei zile a Laver Cup, vineri, la San Francisco, grație în special victoriei în dublu a perechii Carlos Alcaraz - Jakub Mensik împotriva americanilor Taylor Fritz- - Alex Michelsen (7-6 [7], 6-4).

Echipa europeană, condusă anul acesta de Yannick Noah, s-a impus grație victoriilor norvegianului Casper Ruud și cehului Jakub Mensik în primele două meciuri de simplu disputate la Chase Center, sala echipei Golden State Warriors din NBA.

Ruud și Mensik s-au impus în fața puternicului american Reilly Opelka (6-4, 7-6 [4]), respectiv a compatriotului său Alex Michelsen, învins după un super tie-break strâns (6-1, 6-7 [3], 10/8).

Tânărul brazilian Joao Fonseca, care participă pentru prima dată la competiție, a adus singurul punct al echipei Lumii, antrenată anul acesta de Andre Agassi. El l-a învins pe un alt debutant în Laver Cup, italianul Flavio Cobolli (6-4, 6-3).

Europa a câștigat cinci din primele șapte ediții, dar echipa Lumii s-a impus ultima dată când competiția, co-creată de legenda elvețiană Roger Federer, s-a desfășurat în America de Nord, la Vancouver, în 2023.

Meciurile de vineri au valorat fiecare un punct. Programul de sâmbătă include, de asemenea, trei simple și un dublu, toate valând două puncte. Duminică, ziua va începe cu un dublu, urmat de trei simple, dacă este necesar - fiecare meci valând trei puncte.

Prima echipă care ajunge la 13 puncte va câștiga cupa.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News