Sporturi· 2 min citire

U BT Cluj este prima finalistă a Ligii Naționale

U BT Cluj

U BT Cluj

Scris de Ion Gabriel Publicat: 22 mai 2025, 23:15

Campioana U Banca Transilvania Cluj este prima finalistă a Ligii Naționale, după ce a învins joi, în deplasare, formația CS Vâlcea, scor 81-77 (40-42), în al treilea meci din cinci programate în semifinale. În cealaltă semifinală, între CSM Oradea – CSO Voluntari, scorul general este 1-1.

În cealaltă semifinală, CSM Oradea și CSO Voluntari sunt la egalitate după două meciuri

Principalii marcatori ai partidei au fost Penn 14 puncte, Gray 12, Uță 12, Cooper 12, pentru CS Vâlcea, respectiv Simpson 20, Hankins 18, Richard 16, pentru U BT Cluj.

În primele două dispute ale seriei, în BT Arena, campioana a câștigat cu 105-85 și 93-73, astfel că are 3-0 la general și se califică în finala sezonului.

În cealaltă semifinală, scorul general este 1-1, după disputele din Oradea Arena, încheiate cu o victorie a CSO Voluntari (95-91), respectiv una a gazdelor (86-61).

Seria se mută la Voluntari, în 23 și 25 mai, iar un eventual meci decisiv va avea loc, din nou, în Oradea Arena, în 28 mai.

Campioana en-titre este U BT Cluj, care a cucerit în 2024, după finala cu CSM Oradea, al cincilea titlu național după cele din 2017, 2021, 2022, 2023. La rândul său, vicecampioana CSM Oradea a jucat a șaptea finală din istoria sa, având trei titluri în palmares (2016, 2018, 2019).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News