Echipa masculină de baschet U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, deținătoarea titlului, este la o victorie de apărarea trofeului.
U-BT Cluj-Napoca conduce CSM CSU Oradea cu 3-2 în finala Ligii Naționale
Formația ardeleană a învins CSM CSU Oradea, în deplasare, cu 81-62 (38-29), în al cincilea meci al finalei Ligii Naționale de baschet masculin.
“U” a preluat pentru prima dată conducerea în finală, la general, 3-2, și mai are nevoie de o victorie pentru a câștiga un nou titlu, al optulea și al treilea consecutiv.
Clujenii aveau doar șase puncte avans înaintea ultimului sfert (60-54), dar au dominat categoric ultimele zece minute.
CSM CSU Oradea, cea mai bună echipă din sezonul regulat, a câștigat primele două meciuri ale finalei, pe teren propriu, cu 79-73 și 93-83, apoi “U” s-a impus la Cluj-Napoca, 80-70 și 86-80.
Finala se joacă după sistemul cel mai bun din șapte partide, următoarea, a șasea, fiind programată pe 28 mai, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Dacă va fi cazul, meciul decisiv are loc pe 31 mai, la Oradea Arena.