Campioana olimpică a reușit să intre în istoria scrimei după ultimul succes înregistrat.
Ana Maria Popescu a devenit pentru a patra oară cîștigătoare a Cupei Mondiale la spadă și este prima sportivă care ajunge la această bornă, după ce le-a depășit pe Laura Flessel și pe Emese Szasz-Kovacs, care aveau amândouă câte trei victorii finale. În acest sezon, românca a fost prima în ierarhia competiției cu 176.000 de puncte, fiind urmată de brazilianca Nathalie Moellhausen (157.000 de puncte) și de chinezoaica Sun Yiwen (149.000). Ana Maria a mai câștigat Cupa Mondială de spadă în 2008, 2009 și 2013. Anunțul sucesului româncei a fost făcut pe pagina oficială a Federației Române de Scrimă de pe o rețea de socializare.