Antrenorul britanic de box Joe Gallagher a fost diagnosticat cu cancer de colon și ficat în stadiul 4, în noiembrie 2024. De atunci, el a început chimioterapia.
"Am trecut prin multe stări în ultimele luni, dar am încercat să am parte de o anumită normalitate. Le transmit tuturor că, indiferent de cât de ocupat ești în viață, sănătatea trebuie să fie prioritatea ta. Eu nu am avut simptome, dar ar fi trebuit să îmi fac controale periodice mai amănunțite.
Încerc să merg la sală și să fiu alături de colegi și de boxeri, pentru a-mi lua gândul de la lupta pe care am început-o și pentru a face activitatea care îmi place. Am avut parte de un suport extraordinar din partea tuturor, sunt binecuvântat din acest punct de vedere", a declarat antrenorul.