Sporturi· 5 min citire

Valentin Crețu a câștigat Cupa Națiunilor în proba de simplu masculin

16117030

16117030

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 25 feb. 2023, 17:00

Sportivul român Valentin Crețu a câștigat sezonul 2022-2023 al Cupei Națiunilor la sanie, în proba de simplu masculin, după ultima etapă, desfășurată vineri, la Winterberg (Germania), potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

"A cântat imnul României la pârtia din Winterberg, Germania! Valentin Crețu este câștigătorul Cupei Națiunilor în acest sezon competițional la proba de sanie simplu masculin. În clasamentului general, după toate etapele desfășurate în cadrul acestei competiții, românul nostru a obținut medalia de aur și globul de cristal. Titlul a fost disputat de 29 de sportivi, însă clasările bune a lui Valentin în fiecare etapă i-au adus puncte și iată că a obținut încă o victorie pentru România la proba de sanie. Sportivul nostru a fost într-o formă bună în acest sezon, iar experiența și determinarea și-au spus cuvântul. Printre rezultatele obținute de Valentin se numără câștigarea medaliei de aur la etapa Cupei Națiunilor desfășurată la Winterberg la începutul lunii februarie, dar și medalia de bronz obținută pe 17 februarie la St. Mortiz, pe singura pârtie olimpică naturală din lume", se arată într-un comunicat de presă al Federației Române de Bob și Sanie.

Crețu a ocupat primul loc, cu 405 puncte, urmat de italianul Lukas Gufler, cu 377 puncte, și de slovacul Marian Skupek, 337 puncte, etc.

"Sezonul 2022 /2023 a fost unul plin de provocări pentru mine. Primul obiectiv a fost să fixam materialele pe care urma să concurez și să îmi păstrez o formă sportivă cât mai bună pe parcursul competițiilor. Chiar dacă nu am participat la două etape din circuitul mondial, care au avut loc în Park City și Whistler, în acea perioadă am reușit să îmbunătățim materialele, să mă antrenez pe pârtiile din Europa și să rămân motivat. La fiecare concurs m-am străduit să dau tot ce am mai bun, să mă concentrez la fiecare coborâre, iar acum pe final de sezon sunt foarte fericit să pot culege roadele acestui efort colectiv. O felicit pe Raluca Strămaturaru care astăzi a reușit o coborâre foarte bună și a cucerit medalia de bronz la proba de simplu feminin. Felicitări și colegilor din proba de dublu masculin, Handaric Ștefan/Motzca Sebastian, care s-au autodepășit și cu un record personal la finalul coborârii au cucerit medalia de argint. Iar eu în proba de simplu masculin a ultimei etape din Cupa Națiunilor a acestui sezon am reușit un loc 6 care mi-a asigurat punctajul necesar pentru câștigarea Cupei Națiunilor la total. Medalia de aur și globul de Cristal la final de sezon, acompaniate de intonarea imnului național pe cea mai înaltă treaptă a podiumului îmi dăruiesc o onoare și o emoție greu de descris in cuvinte. Pentru mine, visul de mic copil când am descoperit tainele acestui sport este îndeplinit! Mulțumim tuturor celor implicați în activitatea noastră! Mulțumim celor care ne susțin de acasă și care reușesc mereu sa ne încarce pozitiv și să ne facă să credem mai mult în noi și că se poate!", a declarat Valentin Crețu după festivitatea de premiere.

Echipajul de dublu de la clubul CSO Sinaia a reușit să câștige vineri la Winterberg a doua medalie de argint în Cupa Națiunilor. Reușita sportivilor Tudor Ștefan Handaric și Sebastian Motzca vine după ce în urmă cu o săptămână ei au obținut la St. Moritz (Elveția) tot argintul. Ei s-au clasat pe locul 5 în ierarhia generală a Cupei Națiunilor.

Raluca Strămaturaru, legitimată la Clubul Steaua și antrenată de Eugen Radu, a cucerit bronzul în ultima etapă a Cupei Națiunilor de la Winterberg. Din acest sezon, Raluca alături de Carmen Manolescu, participă la o nouă probă introdusă Federația Internațională de Sanie în calendarul competițional și anume proba de sanie dublu feminin.

"Sincer, mă bucur tare mult pentru că am făcut o coborâre reușită care să îmi asigure o medalie în ultima etapă din Cupa Națiunilor. După un sezon dificil în care am concurat și la proba de simplu și la cea de dublu mă pot considera mândră de rezultatele mele", a precizat Raluca Strămaturaru.

La general, Strămăturaru s-a clasat pe locul 12, în timp ce la dublu, împreună cu Carmen Manolescu, a ocupat locul 6.

În ultima etapă a Cupei Națiunilor, de vineri, de la Winterberg, la simplu feminin, Raluca Strămăturaru s-a clasat pe locul al treilea, cu timpul de 56 sec 830/1000, devansată de austriaca Lisa Schulte, 55 sec 832/1000, și de italianca Marion Oberhofer, 56 sec 405/1000. Șapte sportive au luat startul în această probă.

În proba masculină de dublu, Tudor-Ștefan Handaric și Sebastian Motzca s-au situat pe locul secund, în 43 sec 580/1000. Primul loc a fost ocupat de austriecii Juri Thomas Gatt și Riccardo Martin Schoepf, în 43 sec 165/1000. Cinci echipaje au luat parte la cursă.

La simplu masculin, Valentin Crețu s-a clasat pe locul șase, în 52 sec 538/1000, la 845/1000 de învingător, italianul Leon Felderer. Eduard-Mihai Crăciun a încheiat pe locul 9 din 18 participanți (53 sec 022/1000).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News