Sporturi· 2 min citire

Venus Williams va juca a 24-a oară la Wimbledon! Americanca a primit wild card

Venus Williams

Venus Williams

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 21 iun. 2023, 18:39

Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, și ucraineana Elina Svitolina, au primit invitații pentru turneul de Grand Slam pe iarbă.

Venus Williams s-a calificat de 9 ori în finală la Wimbledon, câștigând trofeul de 5 ori

Competiția este progrmată loc între 3 și 16 iulie, dar de luni au loc meciurile din calificări. Williams, 43 ani, care s-a impus la Wimbledon în 2000, 2001, 2005, 2007 și 2008, a revenit în circuitul WTA în această lună, după o pauză de cinci luni din cauza unei accidentări.

Americanca, locul 697 în clasamentul WTA, joacă în această săptămână la turneul de la Birmingham, unde a eliminat-o luni pe jucătoarea italiană Camila Giorgi (48 WTA). Adversara din turul secund este letona Jelena Ostapenko (17 WTA, cs 2)

Americaca a mai jucat de patru ori finala la Winbledon. În 2002, 2003 și 2009 a pierdut în fața sorei ei mai mici, Serena Weilliams, iar în 2017 a fost învinsă de spaniola Garbine Muguruza.

De asemenea, s-a calificat în semifinale în 2016, în sferturi în 1998, 1999 și 2010, a fost eliminată în optimi în 2011 și 2015, nu a trecut de turul 3 în 2006, 2014 și 2018, a cedat în runda a doua în 2004 și 2021 și a jucat un singur meci la simplu în 1997, 2012 și 2019.

Elina Svitolina revine pe iarba de la Wimbledon după 2 ani

Svitolina, semifinalistă pe iarba londoneză în 2019 și sfertfinalistă la Roland Garros de 4 ori, inclusiv în acest an, a fost învinsă din primul tur la Birmingham, la revenirea ei pe iarbă după 2 ani.

Alte invitații la turneul feminin au fost acordate britanicelor Katie Boulter, Jodie Burrage, Harriet Dart, Katie Swan și Heather Watson.

În turneul masculin au primit wild card-uri David Goffin, Liam Broady, Jan Choinski, Arthur Fery, George Loffhagen și Ryan Peniston.

Ultimele patru invitații, două la masculin și două la feminin, urmează să fie anunțate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News