Sporturi· 2 min citire

Victoria Mboko va ajunge pe locul 24 WTA, după ce a câștigat turneul de categorie 1.000 de la Montreal

Victoria Mboko

Victoria Mboko

Scris de Ion Gabriel Publicat: 8 aug. 2025, 17:15

Tânăra jucătoare canadiană de tenis Victoria Mboko (18 ani) a câștigat turneul WTA 1.000 de la Montreal, dotat cu premii totale de 5.152.599 dolari, în finala căruia a învins-o în trei seturi, 2-6, 6-4, 6-1, pe japoneza Naomi Osaka, fostul lider al clasamentului mondial.

Osaka a întrerupt colaborarea cu Patrick Mouratolou chiar înaintea competiției

Încurajată de un public înflăcărat, Mboko a reușit performanța de a cuceri primul său trofeu în circuitul WTA, pe teren propriu, după ce a eliminat patru câștigătoare de Mare Șlem pe parcursul acestei săptămâni.

Născută în Statele Unite din părinți care au părăsit RD Congo în 1999, Victoria Mboko a crescut în Canada și a început să practice tenisul de la vârsta de trei ani, având-o drept model pe Serena Williams.

Clasată pe locul 350 WTA la finele anului 2024, Mboko a reușit un an 2025 de excepție, cu patru turnee câștigate în circuitul secundar și o calificare în turul al treilea la Roland Garros.

Canadianca a abordat turneul de la Montreal de pe poziția a 85-a în ierarhia mondială, însă acest succes o va propulsa în Top 25 WTA începând de săptămâna viitoare.

Naomi Osaka (27 ani), aflată pe locul 49 WTA înaintea Openului Canadei, a disputat cu această ocazie prima sa finală într-un turneu de această categorie de la revenirea sa în circuit, la începutul anului 2024, după ce a adus pe lume o fetiță. Ea nu a mai cucerit niciun trofeu de la triumful său la Australian Open 2021, unde și-a trecut în palmares al patrulea titlu de Grand Slam.

Jucătoarea niponă a anunțat înaintea turneului canadian întreruperea colaborării cu Patrick Mouratolou, fostul antrenor al Simonei Halep, iar de atunci lucrează cu polonezul Tomasz Wiktorowski.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News