Sporturi· 2 min citire

Victorie chinuită pentru Iga Swiatek în primul ei meci de la Turneul Campioanelor

Iga Swiatek

Iga Swiatek

Scris de Ion Gabriel Publicat: 3 nov. 2024, 22:45

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek (2 WTA) a debutat cu dreptul la Turneul Campioanelor 2024 învingând-o în primul meci, duminică seara, pe cehoaica Barbora Krejcikova (13 WTA), în trei seturi, 4-6, 7-5, 6-2.

Câștigătoarea Turneului Campioanelor va încasa cel mai mare jackpot din istoria acestui eveniment

Poloneza s-a impus după o partidă de două ore și jumătate, în care a reușit nu mai puțin de zece ași, comițând și 5 duble greșeli, cehoaica având trei ași și făcând 6 duble greșeli.

Tot în grupa B, duminică seara se mai dispută partida dintre americancele Coco Gauff (3 WTA) și Jessica Pegula (6 WTA).

Așa cum se știe, ultimul act al luptei pentru primul loc în clasamentul WTA se duce începând de sâmbătă între belarusa Arina Sabalenka (nr. 1) și poloneza Iga Swiatek (nr. 2), cu ocazia Turneului Campioanelor (WTA Finals), evenimentul de final de sezon din circuitul feminin de tenis, găzduit pentru prima oară de Arabia Saudită.

Câștigătoarea Turneului Campioanelor de la Riad va încasa cel mai mare jackpot din istoria acestui eveniment: între 4,46 și 5,16 milioane de dolari, în funcție parcursul său.

Recordul anterior a fost deținut de australianca Ashleigh Barty, premiată cu 4,42 milioane de dolari pentru victoria sa de la Shenzhen (China), în 2019.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News